Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea azi, 17 iulie. Prognoza pentru București și țară - maximele ajung la 33 de grade

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vineri se răcoreşte în vest şi în nord, pe unde vin şi ceva ploi. În rest, avem vreme frumoasă şi o amiază călduroasă în ţinuturile sudice. Maximele pleacă de la 22 de grade în Dealurile de Vest şi ajung pe la 33 de grade în Lunca Dunării.

 

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan se anunţă o zi însorită şi destul de caldă în zona Bărăganului, pe unde se ating 31...32 de grade. În schimb, la malul mării vor fi cel mult 26...27 de grade şi vântul va avea intensificări trecătoare.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, găsim vreme frumoasă şi se face puţin mai cald decât ieri. Pe la amiază termometrele vor indica valori de 30...31 de grade, la umbră.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, avem o zi destul de plăcută, deşi, e posibil să apară şi câţiva nori de ploaie. Temperaturile se opresc pe la 28...29 de grade, dar în Suceava şi în Piatră Neamţ va fi răcoare pentru această perioadă. Pe aici se vor înregistra cel mult 25 de grade.

Citește și
canicula, vremea
Vremea azi, 15 iulie. Prognoza pentru București și țară. Căldura revine în regiunile sudice

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş, se răcoreşte şi o să avem temperaturi mai potrivite pentru luna MAI. Norii se înmulţesc, iar după prânz apar şi câteva reprize de averse. O să plouă şi pe timpul nopţii.

La fel va fi şi în vestul ţării: atmosfera schimbătoare; înnorări, ploi locale şi temperaturi modeste. Maximele se opresc pe la 25...26 de grade, iar instabilitatea creşte după lăsarea nopţii.

În Transilvania este ceață de dimineaţa în depresiuni. În rest, avem vreme bună şi doar în zonele de munte, după-amiaza vin ceva averse.

În Oltenia ne aşteaptă o zi frumoasă şi la fel de caldă ca cea de ieri. Temperaturile ajung pe la 30...31 de grade, iar peste noapte încep să apară norii de ploaie.

În sudul ţării nu sunt anunţate ploi şi o să avem o zi însorită, cu până la 33 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în Bucureşti

 

Şi în Bucureşti rămânem cu timpul frumos şi o să avem amiază călduroasă, cu 31 de grade, la umbră. Noaptea ne-aduce atmosferă plăcută şi o minimă de 17...18 grade.

Vremea la munte

 

La munte, găsim vreme bună dimineaţa, însă mai târziu se adună norii şi vor aduce câteva reprize de ploaie. Vor fi averse locale, cu tunete, fulgere şi intensificări ale vântului. În masivele din sudul şi estul ţării se mai încălzeşte puţin, iar la noapte vin averse zdravene în zona montană din vest.

Vremea la mare

 

La mare, continuă vremea frumoasă. Norii apar destul de rar, vântul mai are unele porniri, iar prin staţiuni, temperaturile ajung la valori agreabile, de cel mult 26...27 de grade. În apa mării vor fi 23...24 de grade.

Prognoza pentru zilele următoare

 

Sâmbătă se va face foarte cald în est şi în sud-est, iar prin Bărăgan se vor atinge 34 de grade, la umbră. În celelalte zone se anunţă răcoare şi multă instabilitatea. Vor fi ploi torenţiale, cantităţi mari de apă şi se pot produce vijelii.

Şi duminică avem atmosfera instabilă. Ploile vin în vest, nord şi centtru, iar în noaptea următoare ajung şi prin sud. Vor fi averse destul de abundente şi s-ar putea să cadă grindină. În sud-est avem tot vreme caldă şi 33 de grade, la umbră.

Luni, instabilitatea va afecta mai mult sud-estul, centrul ţării şi zonele de munte. Pe aici se aşteaptă alte serii de averse şi cantităţi însemnate de apă. În rest, ploile apar sporadic, iar maximele nu mai trec de 28 de grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult