Vremea azi, 10 martie. Temperaturile continuă să crească, dar în unele zone ale țării va ploua trecător. Surpriză la munte
Your browser doesn't support HTML5 video.
În celelalte regiuni avem atmosfera însorită și un vânt mai insistent în sudul Banatului și pe crestele Merdionalilor. Maximele pleacă de la 10 grade pe litoral și ajung la 18 grade în vestul României.
Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde se anunță o zi frumoasă, cu temperaturi în creștere față de sâmbătă. În Bărăgan se ating 16 grade, însă pe litoral va fi mai răcoare și maximele se opresc la 10 grade. Dimineața sunt ceva condiții de ceata în zona Dobrogei.
Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei e posibil să apară ceața la începutul zilei. Apoi avem soare, vreme bună și înnorări trecătoare în unele zone. Nu sunt anunțate ploi și se încălzește față de ziua trecută. Temperaturile urcă până la 15 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem o dimineață cam rece. Soarele încălzește rapid atmosfera și, după prânz, temperaturile ajung pe la 14 grade - valori ridicate pentru data din calendar. Peste noapte se înnorează și vin câțiva stropi de ploaie.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme schimbătoare, soare cu nori și temperaturi peste mediile perioadei, de 14...15 grade. După lăsarea nopții o să plouă și pe aici.
În ținuturile vestice norii se înmulțesc încă din timpul zilei, când o să picure trecător în unele zone. Se face mai cald decât sâmbătă și maximele ating 18 grade. Vântul se întețește în Banat, pe unde sufla cu până la 55 de km/h.
În Transilvania avem o dimineață foarte rece în depresiuni, pe unde minimele s-au apropiat de pragul gerului. Peste zi se încălzește și atmosfera devine foarte plăcuta după prânz, când se ating chiar și 15 grade în vestul provinciei. Vântul se intensifică în zonele de munte, iar pe crestele Meridionalilor vor fi rafale de 90 de km/h.
În zona Olteniei soarele se arată trecător. Vântul va fi destul de insistent, iar pe spatii mici o să vină și câțiva stropi de ploaie. Temperaturile cresc ușor fata de ziua trecuta și ajung la 14 grade pe la Drobeta Turnu Severin.
În ținuturile sudice urmează o zi plăcută, cu soare, câțiva nori, dar fară ploi. Și pe aici se face mai cald decât sâmbătă: în Lunca Dunării se ating 17 grade. Peste noapte se înnorează și poate că o să ploua puțin în vestul și în sud-vestul Munteniei.
Temperatura urcă până la 15 grade în BucureștiÎn București avem soare în cea mai mare parte a zilei și atmosferă plăcută după prânz. Se mai încălzește, iar temperatura urcă până la 15 grade. La noapte se adună norii. Spre dimineață e posibil să apară ceața, iar minima ajunge la 4 grade.
Cum va fi vremea la munteLa munte se face mai cald decât ar fi normal. În masivele vestice se înnorează și apar precipitații mixte, iar vântul prinde putere pe crestele Meridionalilor, pe unde vor fi rafale de 90 de km/h.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , vremea in Bucuresti , vremea la munte , romania , prognoza meteo , vremea
Dată publicare: 10-03-2024 07:21