Vremea azi, 1 februarie. Vin zile cu ploi, dar și temperaturi de primăvară
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și Bărăganul.
Pe aici atmosfera se menține închisă: o să plouă, vântul va sufla cu viteze de până la 60 de km/h, iar temperaturile vor fi similare cu cele de ieri și vor atinge 11 grade Celsius.
O situație similară avem și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Și pe aici vor fi înnorări persistente, ploi, dar și depuneri de polei - în prima parte a zilei. La amiază nu vor fi mai mult de 5...6 grade în termometre.
În nordul Moldovei și în Bucovina se anunță o zi mohorâtă și rece. Vor predomina ninsorile, vântul va avea intensificări pe crestele montane, iar maximele nu trec de zero grade Celsius.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș cerul rămâne acoperit pe tot parcursul zilei. O să cadă lapoviță, vor fi și ploi, iar temperaturile se opresc la 5 grade.
Cam la fel va fi vremea și în ținuturile vestice. Precipitațiile vin tot sub formă de ploi și lapoviță, iar maximele se încadrează între 2 și 4 grade Celsius.
Și în Transilvania găsim înnorări persistente. Va ploua în cea mai mare parte a provinciei, însă, în est, o să cadă lapoviță. În sud-estul Transilvaniei va fi polei în prima parte a zilei, iar vântul se întețește în zona înaltă de munte și va atinge viteze de 60 de km/h.
În Oltenia, în zonele mai înalte vremea rămâne închisă și e posibil să plouă. Pe la câmpie vedem și soarele printre nori, iar în sudul provinciei temperaturile ating 11 grade.
În ținuturile sudice se anunță o zi cam mohorâtă în zonele de deal și de munte. În regiunile de câmpie iese soarele din când în când, iar în Lunca Dunării vor fi maxime de 11 grade Celsius.
Vremea în țară
Marți, în ținuturile estice va domina atmosfera însorită. În rest, vor persista norii de joasă altitudine, iar pe suprafețe mici o să plouă slab sau o să burnițeze. În Carpații Orientali și în Occidentali se anunță lapoviță, iar vântul are intensificări pe creste.
Miercuri vremea se încălzește și devine neobișnuit de caldă pentru începutul lunii februarie. În vest, în nord și în centru vor fi înnorări persistente și apar ploi slabe, iar la altitudini mari o să cadă lapoviță.
Joi se face și mai cald. În nord, în vest și în centru o să plouă, în zona montană înaltă va fi lapoviță, iar vântul se întețește pe creste, dar și în sud, în sud-est și în centru.
Vremea în București
În București prindem vreme schimbătoare: dimineața e posibil să mai plouă puțin, însă, mai apoi, vor fi și scurte momente însorite.
Se încălzește ușor, iar temperatura urcă până la 9 grade Celsius. La noapte se formează ceață, iar minima coboară până la 2...3 grade.
Marți dimineață se lasă ceața, iar mai apoi vom avea nori de joasă altitudine în cea mai mare parte a zilei. Se răcește, vor fi și condiții de burniță, iar, la amiază, nu vor fi mai mult de 6 grade.
Miercuri atmosfera se încălzește și devine deosebit de caldă pentru începutul lunii februarie. La începutul zilei se formează ceață; apoi iese soarele, iar temperatura urcă până la 10 grade.
Joi prindem vreme frumoasă și se face și mai cald. Va domina atmosfera însorită, iar maxima va ajunge până la 15 grade Celsius.
Vreme la munte
La munte rămânem cu atmosferă închisă. La altitudini mai mici o să cadă lapoviță, dar la peste 1.500 de metri vor predomina ninsorile. Pe alocuri, o să se formeze polei, iar vântul se întețește pe creste și va sufla cu viteze de până la 60 de km/h.
Marți, în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali vor fi înnorări și se anunță lapoviță. În rest, avem mult soare, puțini nori, iar atmosfera se încălzește.
Miercuri, precipitațiile apar tot în masivele vestice și în nordul Orientalilor, pe unde o să plouă și doar la altitudini mari o să cadă lapoviță. În restul zonei montane, soarele se arată trecător, iar pe creste va mai fulgui. Dimineața și noaptea, pe văi și în depresiuni se lasă ceața.
Joi prindem atmosferă mohorâtă, cu ploi și lapoviță în Carpații Occidentali și în Orientali. Vântul va avea unele răbufniri în special în zona înaltă, iar temperaturile scad ușor.