Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea astăzi, 3 martie. Martie ne aduce vreme schimbătoare, înnorări și precipitații slabe în unele zone

Your browser doesn't support HTML5 video.

Astăzi mai vin ceva precipitații slabe în nordul, centrul și estul țării. În rest, avem vreme mai bună și temperaturi potrivite pentru început de martie: de la 1 grad în depresiuni, până la 10 grade în sud-vest.  

 

Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea și în Bărăgan va fi cam înnorat și e posibil să picure trecător. Vântul mai are unele intensificări, iar temperaturile cresc ușor față de ziua trecută și ajung pe la 6-7 grade.

Se mai încălzește puțin și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Joi au fost cel mult 4 grade, astăzi se ating 7 grade în multe zone. Atmosfera se menține închisă, vin și câteva ploi slabe, iar vântul rămâne destul de insistent.

În nordul Moldovei și în Bucovina, găsim vreme destul de neplăcută, cer acoperit și precipitații slabe, îndeosebi ninsori. Vântul mai are unele porniri, iar temperaturile cresc un pic și aici: vor fi în jur de 4-5 grade.

Citește și
refugiați Ucraina
Imagini copleșitoare cu copii înghețați de frig, în vămile cu Ucraina. “Am stat opt ore afară, ca să intrăm în România”

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem vreme mai bună, cu înnorări, dar și scurte perioade cu soare. Apar și ceva fulguieli, mai ales după lăsarea nopții, iar maximele se opresc pe la 5-6 grade.

În vestul țării, găsim atmosferă schimbătoare. Precipitațiile apar cu totul izolat, iar temperaturile ajung la valori normale pentru această perioadă, în jur de 7-8 grade.

În Transilvania, norii persistă și vor aduce ninsori slabe, poate și puțină lapoviță. Vântul va sufla mai tare pe crestele montane, iar cel mai frig va fi în depresiuni. La Miercurea Ciuc, termometrele vor indica 1 grad la prânz și minus 5 grade pe timpul nopții.

În Oltenia, se mai adună norii, dar nu o plouă. Se arată și soarele din când în când, iar vântul prinde putere în sud-vestul extrem. Temperaturile urcă până la 10 grade la Drobeta Turnu-Severin.

În ținuturile sudice mai sunt ceva înnorări, dar în ansamblu avem vreme bună, fără precipitații și temperaturi mai ridicate decât ieri. După prânz vor fi 9 grade în Lunca Dunării.  

Vremea în București  

În București se mai îndreaptă vremea și se încălzește ușor. Maxima ajunge pe la 8 grade, o valoare normală pentru acest moment al anului. Norii vin și trec, dar nu mai vorbim despre precipitații, iar vântul rămâne domol. La noapte o să fie minus 1 grad în centru și minus 4 grade la marginea orașului.

Vremea la munte

La munte se anunță o zi destul de mohorâtă, cu temperaturi scăzute. O să ningă slab în majoritatea masivelor, iar vântul va sufla mai tare în zona înaltă din Carpații Meridionali și de Curbură.  

Vremea în următoarele zile  

Vremea în București

În București, astăzi avem vreme mai bună. Se înnorează din când în când, dar nu sunt anunțate precipitații și se face puțin mai cald decât ieri. Maxima ajunge pe la 8 grade, o valoare potrivită pentru data din calendar.

Vineri rămânem cu atmosfera schimatoare. Temperatura urcă din nou până la 8 grade, iar spre seara și mâine-noapte s-ar putea să cadă lapoviță.

Sâmbătă se răcește ușor și maxima se oprește pe la 7 grade. Norii vin și trec, dar șansele de ploaie sunt foarte reduse, iar vântul devine un pic mai activ.

Ziua de duminică ne-aduce vreme rece pentru această perioadă, până la 5-6 grade la amiază și un vânt ceva mai insistent. Nu prea zărim soarele, iar după lăsarea nopții pot să apară precipitații slabe. Vremea la munte

La munte, astăzi avem o zi destul de mohorâtă, cu ninsori slabe în majoritatea masivelor și un vânt mai puternic în zona înaltă din Carpații Meridionali și de Curbură.

Ziua de vineri ne-aduce vreme rece, mai ales dimineața și noaptea, când o să fie ger la altitudini mari. Mai vin ceva precipitații slabe, îndeosebi ninsori.

Sâmbătă se face și mai frig. O să ningă puțin în Carpații Meridionali, iar pe văi și în depresiuni vor fi condiții de ceață și chiciură.

Duminică va fi cam înnorat și pot să apară ceva fulguieli, mai ales în Meridionali. Temperaturile rămân scăzute în toată zona montană.

 

 

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult