Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea astăzi, 14 aprilie. Vreme frumoasă și din ce în ce mai caldă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Joi, temperaturile urcă până la 22 de grade, iar mâine se ating chiar și 27 de grade. În Duminica Floriilor se răcește foarte tare. Vor fi cel mult 13 grade și o să ningă la munte, poate și prin Transilvania și Moldova.  

Joi continuă să se încălzească și o să avem soare și atmosferă plăcută în toată țara. Dimineață s-ar putea să apară un pic de ceață în zonele joase, iar amiaza ne aduce maxime de la 15 grade în estul Transilvaniei, până la 21-22 de grade în zona Olteniei.

Vremea pe regiuni  

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme frumoasă, soare, câțiva nori și un vânt mai activ în prima parte a zilei. Temperaturile, în creștere față de ziua trecută, ajung pe la 18-19 grade. Se încălzește și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Miercuri au fost 16-17 grade, joi temperaturile urcă până la 20 de grade. Nu prea zărim norii. Doar vântul are intensificări trecătoare, însă nu mai ajunge la viteze mari.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, atmosfera devine foarte plăcută după prânz. Se liniștește vântul și se înseninează aproape peste tot. În plus, se face mai cald decât ieri și se ating 17-18 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem încă o dimineață rece, dar vremea se mai încălzește peste zi. Maximele ajung la 17-18 grade, în condiții de cer senin și vânt domol.

Citește și
vreme
Vremea astăzi, 12 aprilie. Săptămâna începe cu vreme frumoasă și temperaturi în creștere

Și în vestul țării se anunță o zi foarte reușită, cu soare și temperaturi mai ridicate decât miercuri. Maximele se apropie de pragul de 20 de grade și nu sunt alte fenomene care să ne strice ziua.

În Transilvania este frig în orele dimineții, mai ales în depresiuni. Vremea se încălzește mai târziu și temperaturile ajung la valori agreabile, de la 15, la 17 grade. Atmosfera se menține însorită și nici vântul nu pune probleme.

Și în Oltenia avem vreme frumoasă, cer senin și temperaturi plăcute pe la amiază. În vestul provinciei se ating 21, poate 22 de grade. Se mai încălzește și pe timpul nopții și minimele ajung pe la 5-6 grade.

Condiții meteo foarte bune găsim și în ținuturile sudice. Se mai încălzește puțin față de ieri și cerul se păstrează curat toată ziua.  

Vremea în București  

În București ne așteaptă o zi frumoasă și mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu soare, vânt domol și o maximă de 21 de grade. Urmează o noapte senină, cu 6-7 grade în centru și 3 grade la marginea orașului.  

Vremea la munte  

Vreme bună găsim și la munte. După o dimineața rece, soarele încălzește treptat, atmosfera și temperaturile le depășesc pe cele de miercuri. Se domolește și vântul și o să avem o amiază însorită în toată zona montană.  

Vremea în București în următoarele zile  

În București, joi avem vreme frumoasă și mai caldă decât ieri, cer senin, vânt domol și 21 de grade pe la amiază.

Vineri se face și mai cald. Temperatura urcă până la 23 de grade, norii apar destul de rar și atmosfera devine foarte plăcută după prânz.

Vreme caldă avem și sâmbătă, când se ating 24 de grade. Ziua va fi însorită, dar noaptea se înnorează și este posibil să plouă. Minima ajunge pe la 7 grade.

Duminică se răcește foarte tare. O să avem cel mult 9 grade, atmosfera închisă și ploi. Se intensifică și vântul, iar în noaptea următoare vor fi 3-4 grade.  

Vremea la munte în următoarele zile  

La munte, joi găsim vreme frumoasă, dar este frig în orele dimineții. Apoi, soarele încălzește treptat atmosfera și temperaturile le depășesc pe cele de ieri.

Vineri se face mai cald decât ar fi normal. Avem vreme bună pe timpul zilei, dar seara apar cateve averse în masivele din nord și nord-vest.

Sâmbătă, temperaturile încep să scadă și o să avem o zi mohorâtă, cu ploi, dar și lapoviță și ninsoare pe creste. Vântul prinde putere, iar ninsorile se extind după lăsarea nopții.

Duminică trecem la vreme rece pentru această perioadă. O să avem încă un episod de iarnă și o să ningă în majoritatea masivelor.

 

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult