Vremea astăzi, 12 mai. Se face mult mai cald decât ar fi normal și avem vreme frumoasă peste tot în țară
Your browser doesn't support HTML5 video.
Spre seara, în nordul extrem s-ar putea să vină o aversă, două, iar maximele pleacă de la 22-23 de grade în depresiuni și pe litoral și ating 30 de grade în sudul și în estul țării.
Vremea pe regiuniÎn Dobrogea și în Bărăgan domină atmosfera cu soare și se încălzește simțitor. Temperaturile urcă până la 30 de grade în zona Bărăganului, iar vântul devine mai insistent pe litoral.
Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim cer senin și atmosferă de vară la orele amiezii. Miercuri s-ar înregistrat 25-26 de grade. Astăzi maximele ajung la 29-30 de grade. Încălzirea vremii se simte și pe timpul nopții, când vor fi în jur de 14-15 grade.
Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina o să avem vreme neobișnuit de caldă pentru acest moment al anului, cu 28-30 de grade după prânz. Pe aici se intensifică vântul, iar spre seară apar ceva condiții de averse în zona Bucovinei.
Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, s-ar putea să vină câteva averse, mai pe seară, în zonele de munte. În rest, nu prea zărim norii și temperaturile ajung la valori ridicate, în jur de 26-27 de grade.
În vestul țării se încălzește foarte tare. Maximele se apropie de 30 de grade, norii apar destul de rar și nu vorbim deloc despre ploi. În nordul Crisanei se întețește vântul.
În Transilvania avem o dimineață destul de rece, cu condiții de ceață în depresiuni. Temperaturile cresc însă de la o oră la alta și amiaza ne-aduce valori ridicate pentru această perioadă și 26-27 de grade în vestul provinciei.
În Oltenia găsim vreme frumoasă și mai caldă decât miercuri, temperaturi de vară și 30 de grade în zona Drobeta Turnu-Severin. Vântul adie plăcut, nu sunt semne de ploaie, iar la noapte cerul se înseninează peste tot.
Vara se instalează joi și în ținuturile sudice. Temperaturile urcă până la 29, poate 30 de grade și cerul rămâne senin în multe zone.
Vremea în BucureștiȘi în București se face mult mai cald decât în mod normal. Ar trebui să avem vreo 24 de grade, dar joi maxima ajunge la 29 de grade. Atmosfera se menține însorită în cea mai mare parte a zilei, iar vântul devine un pic mai activ. Urmează o noapte senină, cu o minimă de 14 grade.
Vremea la munteVremea se încălzește și în zonele de munte. În masivele nordice, mai pe seară, apar ceva înnorări și condiții de averse. Până atunci avem vreme frumoasă, temperaturi agreabile și un vânt mai intens în zona înaltă din Carpații Orientali.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: meteo , cum va fi vremea , vremea in urmatoarele zile
Dată publicare: 12-05-2022 07:17