Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea 4 iulie 2018. Zonele în care există șanse de ploaie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Miercuri ajungem la normal cu temperaturile. Ploile apar sporadic prin sud şi la munte, dar în ansamblu avem timp frumos şi maxime de la 24 la 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia.

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

În Bărăgan şi Dobrogea, norii apar din când în când şi vor lase averse slabe, pe suprafeţe destul de mici. Vor fi şi perioade cu soare, iar temperaturile vor urca până la 28 de grade.

Mai sus, în Modova sudică şi în nordul Munteniei găsim atmosferă plăcută, înnorări trecătoare şi poate câţiva stropi de ploaie. Temperaturile urcă până la 28 - 29 de grade Celsius. În nordul Moldovei şi în Bucovina, vremea continua să se încălzească, temperaturile ajung pe la 28 de grade, iar şansele de ploaie sunt aproape inexistente.

Se mai încălzeşte puţin şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. O să avem vreme frumoasă, soare, foarte puţini nori şi temperaturi agreabile.

Citește și
Vremea
ANM: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

În ţinuturile vestice găsim vreme bună. Apar ceva înnorări, dar e puţin probabil să plouă. Se face mai cald decât marți: pe la amiază se vor înregistra 29 - 30 de grade.

În Transilvania este răcoare acum dimineaţa, mai ales în depresiuni. Temperaturile cresc de la o oră la alta; cerul va fi mai mult senin şi doar pe la munte s-ar putea să vină o aversă, două. În Oltenia se mai încălzeşte puţin. Se pot atinge 32 de grade, dar vor veni şi câteva averse slabe, cu descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Şi în ţinuturile sudice găsim atmosferă cam schimbătoare, momente însorite, dar şi ceva nori de ploaie.

BUCUREȘTI

Temperatura urcă din nou spre 29 de grade, se înnorează din când în când şi pot să apară scurte reprize de ploaie. La fel va fi joi: atmosfera schimbătoare, înnorări şi condiţii de averse.

Vineri se face mai cald. Vom avea o zi însorită şi o amiază călduroasă, cu 31 de grade, la umbră. În noaptea de vineri spre sâmbătă s-ar putea să vină o aversă, două.

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme caldă, soare, dar şi averse trecătoare. Vântul rămâne activ şi maximă ajunge la 30 de grade.

LA MUNTE

Se mai încălzeşte puţin, o să avem atmosferă plăcută, dar către seară pot să apară câteva ploi zgomotoase, pe zone restrânse. Vreme bună avem şi joi, ploi sporadice în a doua parte a zilei şi temperaturi în creştere uşoară.

Vineri continua să se încălzească, însă după prânz vin averse mai serioase în Carpaţii Occidentali, local şi în celelalte masive. Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme instabilă, averse după-amiază în toată zona montană, descărcări electrice, intensificări de vânt, poate şi grindină. Temperaturile încep să scadă. LA MARE

Pe litoral prindem vreme frumoasă dimineaţă şi condiţii de averse slabe, mai târziu. Joi şansele de ploaie cresc din nou în a doua parte a zilei. Până atunci avem soare, briza activa şi temperaturi plăcute.

Vineri se face mai cald; va domina atmosfera însorită, dar e posibil să cadă şi 2 - 3 stropi de ploaie. Sâmbătă se anunţă o zi frumoasă şi caldă, cu până la 28 de grade pe plajă şi în jur de 23 de grade în apa mării.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult