Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea 22 aprilie 2019. Se întorc ninsorile. Care sunt zonele afectate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Luni avem o zi cam neplăcută. Se porneşte vântul, mai vin ceva ploi, chiar averse; iar pe crestele Carpaţilor va ninge.

 

Marţi va domina atmosfera închisă şi o să plouă mai ales în vestul, sud-vestul şi centrul ţării. Nu se linişteşte nici vântul, care va sufla mai tare în sudul Banatului şi pe crestele montane.

Pentru miercuri avem în sfârşit veşti bune. Se arată soarele şi doar prin nordul ţării mai pot să vină doi, trei stropi de ploaie.

Temperaturile cresc, iar în zona intracarpatică se face mai cald decât ar fi normal. Vântul însă mai are unele porniri.

Joi aşteptăm vreme frumoasă aproape peste tot. La munte mai sunt ceva condiţii de ploaie, iar vântul rămâne activ în ţinuturile estice şi în sud-vest. Temperaturile mai cresc puţin şi vor ajunge pe la 25 de grade în regiunile vestice.

Citește și
vremea, nori, ploaie, furtuna
Vremea 21 aprilie 2019. Zonele în care sunt anunțate ploi cu tunete și fulgere
Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă schimbătoare, mulţi nori, poate şi câţiva stropi de ploaie şi un vânt destul de insistent. Apare un pic şi soarele, dar temperaturile rămân modeste.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, norii vor fi numeroşi; o să plouă din când în când şi se face mai răcoare decât duminică. Maximele se opresc pe la 14...15 grade, însă din cauza vântului vom simţi temperaturi mai scăzute de atât.

Se mai răcoreşte şi în jumătatea nordică a Moldovei. Domină atmosfera închisă; apar şi câteva ploi, iar vântul prinde putere şi aici.

Vreme neplăcută găsim şi în nordul Transilvaniei şi prin Maramureş. Va ploua în mai multe reprize, pot fi şi averse consistente, iar vântul va avea intensificări. Temperaturile scad faţă de ziua trecută, când s-au atins în jur de 20 de grade.

În vestul ţării, ploile apar prin Crișana şi în apropierea munţilor. În rest găsim vreme ceva mai bună, dar cu vânt puternic în sudul Banatului, pe unde vor fi rafale de 70...75 Km/h.

În Transilvania, vremea va fi închisă şi o să plouă iar în zonele de munte va fi lapoviţă şi chiar ninsoare la altitudini mari. Şi vântul o să agite atmosfera: pe creste poate depăşi 75 Km/h, iar temperaturile pierd vreo 5 grade faţă de ieri.

Şi prin Oltenia se adună norii, dar ploile apar sporadic, iar maximele ajung pe la 21 de grade în vestul provinciei.

În ţinuturile sudice ne aşteaptă o zi destul de mohorâtă, cu înnorări, câteva reprize de ploaie şi un vânt activ.

Vremea în București

În Bucureşti, luni, se răcoreşte; vântul devine tot mai insistent şi e posibil să plouă slab.

Ziua de marți ne-aduce atmosferă închisă şi rece. Maximă se opreşte pe la 15...16 grade; vântul mai are unele porniri, iar spre seară se întorc ploile.

Miercuri, norii se risipesc şi o avem soare şi vreme frumoasă. În plus, se încălzeşte: temperatura urca spre 20 de grade, însă vântul rămâne destul de activ.

Joi prindem o zi foarte plăcută, însorită. Se mai domoleşte şi vântul, iar maximă ajunge pe la 21 de grade.

Vremea la munte

La munte, luni, norii se înmulţesc; vântul prinde putere şi apar precipitaţii aproape peste tot. Vor fi ploi în masivele vestice; lapoviţă în rest şi ninsori la altitudini mari. Prin staţiuni se face mai frig decât duminică.

Marți: tot vreme urâtă; cu mulţi nori, precipitaţii şi vânt intens. În Carpaţii Occidentali o să plouă; în celelalte masive va fi lapoviţă, iar pe creşte mai vin ceva ninsori.

Miercuri se îndreaptă vremea şi temperaturile încep să crească. Vântul însă mai are unele răbufniri, iar în masivele vestice şi în cele nordice mai apar câţiva nori de ploaie.

Joi se face mai cald; domina timpul frumos şi doar în zona montană din nordul ţării e posibil să cadă doi, trei stropi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult