Vremea 20 iulie 2018. Revin ploile în toată ţara. Pe Litoral ar putea cădea grindină
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vremea în fiecare regiune a ţării Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Bărăganul şi Dobrogea. Pe aici găsim atmosfera schimbătoare, destul de mult soarein prima aparte a zilei şi o aversă, două, târziu după prânz. Va fi mai cald decât ieri, când am avut cel mult 27-28 de grade. Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei temperaturile câştigă vreo 2-3 grade faţă de ziua trecută. Vor fi şanse mari de averse în regiunile înalte, dar nu este exclus să plouă puţin şi pe la câmpie. Maximele ajung la 30-31 de grade.
Şi în nordul Moldovei şi în Bucovina mai vin câteva serii de averse, dar nu pe zone foarte mari. Vor fi şi fenomeneelectrice, intensificări de scurtă durată ale vantuluisi condiţii de grindină, iar temperaturile cresc uşor şi aici.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş: momente cu soare dar şi înnorări şi ploi zgomotoase din când în când.Temperaturile se menţin la valori plăcute: 26-27 de grade. Vreme schimbătoare găsim şi în ţinuturile vestice; mai multe reprize de averse, cu fenomene de instabilitate şi maximecomparabile cu cele de ieri. Peste noapte cerul se degajează treptat.
Şi în Transilvania o să mai plouă, iar în zonele montane se vor strânge cantităţi mai însemnate de apă, de peste 25 L/mp. Zărim trecător şi soarele, iar maximele ajung la 26-27 de grade în vestul provinciei. Ploile nu ocolesc nici zona Olteniei, dar prindem şi multe perioade cu soare, iar pe la amiază se ating frecvent 30 de grade.
Şi în sudul ţării norii se adună din când în când şi vor lăsa averse locale, mai ales în regiunile deluroase de aici. Vom avea temperaturi cu vreo 2 grade peste cele de ieri.
În Bucureşti rămânem cu atmosfera schimbătoare. Avem vreme bună în prima parte a zilei şi câteva reprize de averse mai târziu. Maxima ajunge pe la 30 de grade, minimă va fi de 18-19 grade, iar presiunea mai creşte puţin, însă rămâne sub normal.
La munte se aştepta noi serii de averse, cu toată suită de fenomene specifice instabilităţii şi se mai pot strânge 25 de litri de apă pe metru pătrat.
Pe Litoral se încălzeşte şi prindem vreme destul de bună, deşi mai apar şi câţiva nori de ploaie. Prin staţiuni se ating 28-29 de grade, iar apa mării va avea între 22 şi 25 de grade.
Vremea în următoarele 3 zile
Şi mâine o să plouă în zonele deluroase şi montane; dar apar câteva averse trecătoare şi în rest. Duminică norii se înmulţesc şi ploile se extind pe partea vestică, pe nord şi centru, iar seara ajung şi în celelalte zone. Vor fi tot averse, cu fenomene electrice, vânt, poate şi grindină. Luni instabilitatea cuprinde cea mai mare parte a ţării şi vin alte ploi zgomotoase, destul de consistente, mai ales în jumătatea sud-vestica.
În Bucureşti rămânem cu atmosfera schimbătoare. Mâine se anunţă o zi destul de plăcută, deşi mai apar câţiva nori şi e posibil să picure trecător. Duminică, şansele de ploaie cresc la apropierea serii, iar maximă urca spre 30 de grade. Luni o să avem vreme cam instabilă. O să plouă din când în când, vor fi şi descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar temperaturile scad uşor.
La munte sâmbătă avem vreme schimbătoare, momente însorite, dar şi intervale cu ploi destul de zgomotoase. La fel va fi şi duminică: aversele apar temporar în majoritatea masivelor şi vin cu descărcări electrice şi răbufniri ale vântului. Nici luni nu scăpăm de ploi şi se pare că acestea devin mai abundente şi vor lăsa cantităţi însemnate de apă.
Pe Litoral mâine sunt condiţii de averse slabe, dar în ansamblu avem atmosferă plăcută şi până la 29 de grade pe plajă. Duminică instabilitatea creşte din a doua parte zilei, când se aştepta averse trecătoare şi scurte intensificări de vânt. Ziua de luni ne-aduce mai mulţi nori, reprize cu ploi destul de serioase, poate şi grindină.
Sursa: Pro TV
Etichete: canicula , meteo , temperaturi , ploi , vara , grindina , frig , prognoza , incalzire , racire , maxime , minime
Dată publicare: 20-07-2018 08:58