Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea 2 iulie 2018. Temperaturi mai scăzute decât normalul acestei perioade

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua de luni ne aduce vreme frumoasă, soare şi poate câţiva stropi de ploaie prin nord, centru, est şi la munte. Va fi, însă, răcoare pentru acest moment al anului şi vom avea de la 18 grade, la 28 de grade.

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan domină atmosfera însorită, dar după-prânz s-ar putea să apară câţiva nori de ploaie, în special în zona Deltei. Temperaturile rămân sub valorile normale pentru început de iulie.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei vor fi ceva înnorări şi condiţii de ploaie slabă, dar în ansamblu o să avem timp frumos şi temperaturi uşor mai ridcate decât duminică. Chiar şi aşa, vremea se menţine răcoroasă pentru dată din calendar.

Se încălzeşte şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Duminică au fost cel mult 20 - 21 de grade în zonă, luni maximele urcă spre 25 grade. Atmosfera va fi cam schimbătoare şi nu este exclus să picure trecător.

Citește și
Vremea
Vremea 1 iulie 2018. Scăpăm de ploile torențiale. Când se întoarce canicula

Şi în nordul Transilvaniei şi în Bucovina se mai înnorează din când în când, e posibil să cadă şi câţiva stropi, iar temperaturile rămân modeste. Pe la amiază vor fi în jur de 21 de grade, iar minimele vor ajunge pe la 10 grade.

În vestul ţării avem o zi frumoasă, cu foarte puţini nori şi vânt domol. Va fi şi luni cam răcoare şi vom avea maxime potrivite pentru luna mai, în jur de 24 de grade.

Vreme bună avem şi în centrul ţării, ploi izolate, în special pe la munte şi un vânt mai intens în zonele de creastă. Maximele cresc cu un grad - două faţă de ziua trecută, dar urmează încă o noapte rece, cu vreo 3 - 4 grade în depresiuni.

Se încălzeşte uşor şi în Oltenia. Nu sunt anunţate ploi; norii vor fi rari; vântul va adia plăcut, iar maximele vor urca spre 27 - 28 de grade.

Vreme frumoasă găsim şi în ţinuturile sudice, va fi un pic mai cald decât duminică şi periodele cu soare vor domina ziua.

BUCUREȘTI

Luni o să avem atmosferă plăcută, foarte puţini nori şi un vânt mai activ. Temperaturile rămân, însă, sub valorile normale şi maximă se opreşte pe la 26 de grade. Marți, se încălzeşte uşor şi va fi vreme frumoasă pe timpul zilei. Seara apar ceva înnorări, dar e puţin probabil să plouă.

Miercuri domină atmosfera însorită; după prânz vor fi condiţii reduse de ploaie, iar temperatura va urca până la 29 de grade. Joi, o zi frumoasă, caldă, cu vreo 30 de grade la orele amiezii. Nu prea zărim norii; doar vântul va fi un pic mai activ.

LA MUNTE La munte găsim vreme destul de bună, se încălzeşte uşor, iar ploile apar sporadic după-amiaza şi vor fi neînsemnate cantitativ. Vântul continuă să sufle mai tare pe creste.

Marți, temperaturile mai câştigă un grad, două. Avem atmosferă plăcută, deşi în Carpaţii Meridionali şi Orientali pot să vină câteva averse, cu descărcări electrice.

Tendinţa de încălzire se păstrează şi miercuri, iar după-amiază tot prin Meridionali şi Orientali se adună norii şi vor aduce ploi de scurtă durată, pe zone restrânse. Joi se mai încălzeşte un pic şi o să avem vreme frumoasă şi ploi răzleţe în a doua parte a zilei.

LA MARE

La malul mării, atmosfera va fi însorită, un pic mai caldă decât duminică şi doar în zona Deltei, spre seară, apar ceva condiţii de ploaie slabă. Marți, temperaturile mai cresc puţin şi ajung la valori potrivite pentru această dată. O să avem soare în cea mai mare parte a zilei, însă după-amiază s-ar putea să cadă câţiva stropi. Ziua de miercuri ne-aduce soare în prima parte a zilei, poate o aversă-două târziu, după prânz, şi temperaturi agreabile.

Şi joi prindem multe ore cu soare, dar după-amiaza vor fi câteva reprize de ploaie, descărcări electrice şi intensificări de vânt.Apa mării va avea cam 24 de grade.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult