Vremea 11 martie 2019. Temperaturile coboară la nivelul îngheţului în toată ţara
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vremea în fiecare regiune a ţării În Dobrogea şi Bărăgan rămânem cu vremea neobişnuit de caldă, dar norii se înmulţesc şi vântul continua să sufle cu putere. La amiază se ating 18...19 grade, iar pe seară şi la noapte vin ploi destul de serioase.
Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se-aduna norii şi o să plouă, în special pe timpul nopţii. Până atunci avem atmosfera schimbătoare, vânt intens şi temperaturi ridcate pentru lună Martie. În nordul Moldovei şi în Bucovina pot fi probleme din cauza vântul, care va ajunge la viteze de 60...70 Km/h. Astăzi va fi cam înnorat, apar şi condiţii de ploaie în orele serii, dar temperaturile se menţin peste normalul perioadei. În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vor fi înnorări frecvente, s-ar putea să vină câteva reprize de ploaie, dar vântul este cel care ne atrage atenţia şi astăzi. Maximele ajung pe la 10 grade, dar se răceşte pe timpul nopţii, când se vor înregistra în jur de zero grade.
În ţinuturile vestice temperaturile scad faţă de ziua trecută, când s-au atins şi 18...19 grade în zonă. Astăzi vom avea cel mult 10...11 grade; o să plouă din când în când şi vântul va agita atmosfera.
Vântul nu se linişteşte nici în centrul României. Va sufla cu 60...70 Km/h, iar în zona montană înalta pot fi rafale de 120 Km/h. Precipitaţiile vin pe seară şi după lăsarea nopţii. Mai întâi o să plouă; apoi apare lapoviţă, iar la munte vor fi ninsori viscolite.
În zona Olteniei găsim vreme închisă, vânt cu intensificări şi ploi ceva mai serioase din a doua parte a zilei. Ieri, temperaturile au ajuns pe la 22 de grade, astăzi nu mai trec de 14...15 grade- dar şi acestea sunt valori mai ridicate decât ar fi normal.
În ţinuturile sudice avem şi astăzi vreme caldă, dar spre seară ploile ajung şi aici. Până atunci, zărim şi soarele printre nori, iar vântul rămâne destul de insistent.
Vremea se păstrează caldă şi în zona Capitalei, însă vântul continua să agite atmosfera şi mai poate atinge viteze de 45...55 KM/h. Maxima ajunge pe la 18 grade; se adună norii şi pe seară vin ploile.
La munte, găsim vreme cam neplăcută, mulţi nori, lapoviţa şi vânt puternic. Vor fi rafale de peste 90 Km/h, iar pe crestele Carpaţilor Orientali şi Meridionali, vântul poate depăşi chiar şi 100...120 KM/h şi va ninge viscolit. Temperaturile mai scad un pic faţă de ieri, dar se menţin peste limitele normale.
Vremea în următoarele 3 zile Mâine se răceşte şi ajungem la un regim termic potrivit perioadei. Mai vin ceva ploi prin sud, sud-est şi centru, iar la munte vor fi ninsori slabe. Vântul mai are unele intensificări în zonele montane, prin estul şi nord-vestul ţării, însă NU mai vorbim despre viteze mari; iar maximele se opresc la 12 grade în Banat. Ziua de miercuri ne-aduce atmosfera schimbătoare, cu înnorări şi câţiva stropi de ploaie prin vestul, centrul şi nordul ţării. Pe la munte o să mai ningă puţin; în rest va domina vremea frumoasă. Joi, temperaturile rămân în limitele normale, dar se înnorează cam peste tot. Spre seară şi în noaptea următoare vin alte precipitaţii, mai ales în jumătatea sudică: vor fi ploi în zonele joase iar pe la munte aşteptam lapoviţă sau ninsoare.
În Bucureşti, marţi se răceşte simţitor. Vom avea cel mult 7...8 grade; va fi cam înnorat şi o să plouă din când în când. Se mai simte puţin şi vântul, iar mâine-noapte temperatura se apropie de pragul îngheţului. Miercuri scăpăm de ploi; zărim un pic şi soarele iar temperaturile cresc uşor. Pe la amiază vor fi în jur de 12 grade, dar noaptea următoare ne-aduce valori negative la marginea oraşului. Joi, temperaturile rămân în limitele normale, însă domina atmosfera închisă, iar spre seară cresc şansele de ploaie.
La munte, marţi vremea se răceşte. O să ningă în masivele din sudul şi estul ţării. În rest apare şi soarele, iar vântul mai are unele intensificări pe creşte. Miercuri aşteptam vreme mai bună, deşi în Carpaţii Occidentali o să mai ningă puţin. Joi norii se înmulţesc, iar spre seară şi în noaptea următoare, vor aduce precipitaţii locale, sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , meteo , frig , incalzire , vremea in weekend , vremea duminica , progoza meteo
Dată publicare: 11-03-2019 10:56