Vremea 1 august 2019. Ploi torențiale, grindină și vijelii în mai toată țara
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cum arată vremea în fiecare regiune:
În Dobrogea şi Bărăgan, scăpăm de căldura sufocantă. Miercuri s-au atins 35 de grade la umbră, joi vor fi cel mult 30 de grade; înnorări frecvente şi mai multe reprize cu ploi zgomotoase.
Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, temperaturile scad faţă de ziua trecută, când a fost exagerat de cald. Joi, maximele se opresc pe la 28 - 29 de grade. O să plouă din când în când, vor fi şi fenomene electrice şi răbufniri ale vântul, dar vom zări şi soarele printre nori.
Vreme cam neplăcută găsim şi în nordul Moldovei şi prin Bucovina: destul de mulţi nori, ploi în aversă şi temperaturi cu vreo trei grade mai scăzute decât miercuri.
Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem atmosferă instabilă, înnorări şi alte serii de averse, ce pot lăsa cantităţi însemnate de apă. Se face mai răcoare decât miercuri: pe la amiază se ating se în jur de 26 - 27 de grade.
În ţinuturile vestice aşteptam vreme ceva mai bună. Norii apar şi aici, însă vor fi mai puţine ploi, iar temperaturile vor urca până la 30 - 31 de grade.
În Transilvania se răcoreşte; instabilitatea persistă şi vin alte serii de averse,cu tunete, fulgere şi rafale puternice de vânt. Cantităţi mai mari de apă, de 35 de litri pe metru pătrat, se anunţă în special în zonele montane.
Mai apar câteva ploi şi prin Oltenia, dar pe aici va domină atmosfera însorită şi va fi mai cald decât în celelalte regiuni. Maximele vor ajunge la 32 - 33 de grade, la umbră.
În ţinuturile sudice, temperaturile se opresc pe la 30 de grade şi vor fi perioade cu ploi destul de serioase şi manifestări de instabilitate.
BUCUREȘTI
Începem cu Bucureştiul, unde joi se face foarte cald, pe la amiază se instalează canicula şi atmosfera devine sufocantă. Peste noapte aversele ajung şi aici.
Se răcoreşte şi o să avem atmosfera instabilă; mai multe reprize de ploaie, fenomene electrice şi scurte intensificări de vânt. Vineri se îndreaptă vremea; norii se risipesc şi mai incalzete puţin. În noaptea următoare se întorc aversele.
Iar sâmbătă o să plouă din când în când, vântul va fi destul de insistent, iar temperaturile vor coborî la valori de lună mai.
LA MUNTELa munte, avem atmosferă plăcută în prima parte a zilei, însă mai târziu apar ploi torenţiale, cu tunete, fulgere şi rafale puternice de vânt. S-ar putea să cadă grindină, iar cantităţile de apă vor ajunge la 35 L/mp.
Vin alte averse consistente şi se menţin condiţiile de grindină. În plus, se răcoreşte în toată zona montană.
Vineri dimineaţă va fi soare; însă după prânz aversele revin în forţă. Sunt posibile vijelii, căderi de grindină, iar cel mai mult o să plouă în masivele vestice şi în cele sudice. Sâmbătă se răceşte; instabilitatea persistă şi vor fi tot ploi torenţiale, fenomene severe şi cantităţi mari de apă.
LA MARE
Avem vreme foarte caldă, soare, multă zăpuşeală şi ceva condiţii de ploaie în nordul litoralului.
Vineri, căldura se domoleşte; norii apar frecvent şi vor aduce ploi zdravene, cu descărcări electrice şi răbufniri de vânt. Avem atmosfera schimbătoare şi câteva reprize de ploaie după-amiaza.
Sâmbătă se anunţă o zi cam neplăcută, cu temperaturi modeste, vânt intens şi intervale cu ploi şi instabilitate. Se mai răceşte puţin şi apa mării.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea in Bucuresti , meteo , anm , vremea in weekend
Dată publicare: 01-08-2019 08:07