Vreme instabilă în țară, cu ploi și vânt puternic. Ce ne așteaptă în weekend
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vremea în fiecare regiune
În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme schimbătoare. Vor fi perioade cu soare, dar, trecător, în special în zona litoralului, apar averse însoțite de descărcări electrice.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei avem o situație similară. Din când în când vor fi înnorări, iar mai ales în regiunile deluroase o să vină averse cu tunete și fulgere. Vântul are intensificări, iar temperaturile scad puțin față de miercuri.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina prindem momente însorite, dar vor fi și perioade în care o să plouă. Îndeosebi în zona montană apar averse torențiale și se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru patrat.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem atmosferă închisă și instabilă. Pe aici vin averse cu tunete și fulgere, e posibil să cadă și grindina, iar maximele pierd 9...10 grade față de ziua trecută.
Cam la fel va fi vremea și în ținuturile vestice, pe unde găsim înnorări persistente, averse zgomotoase, grindină și se pot acumula peste 25 de litri de apă pe metru patrat. Vântul se întețește și se face mai răcoare decât miercuri.
Și în Transilvania se anunță o zi mohorâtă, cu înnorări și ploi destul de consistente. Se răcorește simțitor, iar la amiază vor fi cu 8...9 grade mai puțin decât miercuri.
În Oltenia avem atmosferă instabilă. Ne așteptăm la averse însoțite de descărcări electrice, căderi de grindina și intensificări ale vântului, iar în zona montană se pot strânge peste 25 de litri de apă pe metru patrat.
O situație similară găsim și în ținuturile sudice. Va fi vreme instabilă, cu perioade cu soare, dar și cu averse zgomotoase. Temperaturile scad față de ziua trecută, iar în Lunca Dunării maximele se opresc la 23 de grade.
BucureștiȘi în București se face mai răcoare decât miercuri, iar la amiază vor fi 21...22 de grade. Soarele se arată trecător și, din când în când, vin câteva averse slabe, cu tunete și fulgere. Pe timpul nopții cerul se mai degajează, dar o să mai fie câteva reprize de ploaie. Temperatura coboară până la 11 grade.
La munteLa munte prindem atmosferă instabilă și răcoroasă. Vor fi înnorări persistente, averse torențiale, căderi de grindină și se vor acumula peste 25 de litri de apă pe metru patrat. Vântul are unele intensificări, cu viteze mai mari în zonele de creastă.
Prognoza meteo pe următoarele trei zile BucureștiVineri se îndreaptă vremea și revenim la temperaturi normale. Vor fi perioade cu soare, condițiile de ploaie sunt reduse, iar vântul are unele răbufniri pe parcursul zilei. Sâmbătă avem o zi frumoasă. Soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei, iar la amiază se vor înregistra 25 de grade. Duminică, din când în când se adună norii, iar spre seară și în noaptea de duminică spre luni apar averse însoțite de descărcări electrice. La amiază termometrele vor indica 24 de grade.
La munteVineri prindem tot vreme instabilă, în special în Carpații Orientali și în Munții Apuseni, pe unde apar averse consistente și se pot strânge cantități mari de apă. Temperaturile cresc puțin în masivele sudice. Sâmbătă se încălzește peste tot. Pe parcursul zilei avem perioade cu soare, dar din când în când norii se înmulțesc și apar câteva averse zgomotoase. În noaptea de sâmbătă spre duminică ploile cuprind aproape toată zona montană.
Duminică se face mai răcoare și rămânem cu vremea instabilă. Vor fi averse torențiale însoțite de descărcări electrice, o să cadă și grindina, iar vântul va avea intensificări.
Sursa: Pro TV
Etichete: vremea azi , temperaturi , anm , prognoza meteo tara , prognoza meteo bucuresti
Dată publicare: 13-05-2021 07:54