Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vreme frumoasă și caldă doar în vest și nord-vest. Ce se întâmplă în restul țării

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea, 8 iunie. Marți, în vest și în nord-vest avem vreme frumoasă și caldă, dar, în rest, instabilitatea persistă.

 

Îndeosebi după-amiaza și seara, în multe zone din țară vin averse însoțite de fenomene electrice și se pot acumula cantități mari de apă. Temperaturile urcă până la 29 de grade Celsius pe partea vestică.

Vremea în fiecare regiune  

În Dobrogea și Bărăgan găsim vreme instabilă. Vor fi perioade cu soare, dar în special în a doua parte a zilei apar averse însoțite de descărcări electrice și se pot strânge peste 30 de litri de apă pe metru patrat.

O situație similară avem și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. În special după-amiaza apar averse cu tunete și fulgere, s-ar putea să cadă și grindina, iar vântul va avea intensificări pe timpul ploilor. În Carpații de Curbură se pot înregistra peste 25 de litri de apă pe metru patrat.

Citește și
ploi
Vreme instabilă în țară, cu ploi, descărcări electrice și grindină. Ce ne așteaptă în zilele următoare

În jumătatea de nord a Moldovei și în Bucovina prindem tot atmosferă instabilă. Pe parcursul zilei norii se înmulțesc, iar după orele prânzului, în Carpații Orientali vin averse zgomotoase și consistente.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș domină atmosfera însorită, dar nu este exclus să apară câteva averse, în special în zonele mai înalte. Maximele ating 26, poate chiar 27 de grade Celsius.

Și în ținuturile vestice avem vreme frumoasă. Soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei, ploile apar doar pe spații mici, iar la amiază temperaturile se apropie de pragul de 30 de grade.

În Transilvania instabilitatea va afecta îndeosebi zonele montane, pe unde se vor acumula peste 25 de litri de apă pe metru patrat. În rest norii apar destul de rar.

Și în Oltenia vor fi perioade cu averse însoțite de fenomene electrice, s-ar putea să cadă grindina și e posibil să apară vijelii. Temperaturile se opresc la 25...26 de grade Celsius.

Vreme instabilă găsim și în ținuturile sudice. După-amiaza și seara norii se înmulțesc și aduc cu ei ploi de vară, care pot lăsa în urmă peste 30 de litri de apă pe metru patrat.

București

În București avem soare în prima parte a zilei, dar apoi se înnorează și o să vină câteva averse zgomotoase. Maxima ajunge la 27 de grade. Pe timpul nopții norii se risipesc, iar temperatura coboară până la 13 grade Celsius.

La munte

La munte prindem vreme instabilă mai ales în masivele sudice și estice, pe unde revin aversele însoțite de descărcări electrice. Vor fi și condiții de grindină, iar în Carpații Meridionali și de Curbură ploile pot aduce peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Litoral

Instabilitatea va afecta și zona litoralului. Și pe aici vin averse cu tunete și fulgere, iar vântul va avea intensificări pe timpul ploilor. Vor fi în jur de 23 de grade pe plajă și cel mult 19 grade în apa mării.

Prognoza meteo pe următoarele trei zile   București

 

Cam la fel va fi vremea și miercuri: soare până după orele prânzului, atunci când apar alte averse însoțite de descărcări electrice. Temperatura urcă până la 26...27 de grade Celsius. Joi prindem atmosferă schimbătoare. Vor fi momente însorite, dar din când în când s-ar putea să vină și câteva averse. La amiază nu vor fi mai mult de 26 de grade Celsius. Ziua de vineri începe cu soare, dar mai apoi se adună norii și cresc șansele de ploaie. Se face puțin mai răcoare, iar maxima se oprește la 25 de grade.

La munte

 

Miercuri aversele vin tot în masivele sudice și estice. Vor fi și fenomene electrice, iar pe spații mici se pot strânge peste 30 de litri de apă pe metru pătrat. Joi, mai ales în a doua parte a zilei apar alte averse consistente, cu tunete și fulgere. Vor fi și condiții de grindină și vijelii și se pot acumula cantități mari de apă. Vineri soarele se arată trecător, iar după-amiaza o să plouă zgomotos și se pot înregistra cantități însemnate de apă.

Litoral

Miercuri rămânem cu vremea instabilă. Ziua începe cu soare, dar în a doua parte a zilei se înnorează și o să plouă trecător. Maximele vor atinge 24 de grade în stațiuni și 19 grade în apa mării. Joi norii se înmulțesc pe parcursul zilei și e posibil să mai apară câteva averse. Temperaturile urcă până la 25 de grade în aer, iar în apă vor fi tot 19 grade. Cam la fel va fi vremea și vineri: soarele se arată trecător și vor fi condiții de averse însoțite de descărcări electrice. Maximele vor fi de 24 de grade pe plajă și 19 grade în apa mării.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult