Vreme caldă luni. Unde se vor înregistra 35 de grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Până atunci, avem soare, o amiază cu atmosferă de vară şi maxime de la 22 de grade în depresiuni, la 32 de grade, în Lunca Dunării.
Vremea în fiecare regiune a ţăriiÎn Dobrogea şi Bărăgan, temperaturile cresc faţă de duminică, dar norii lipsesc şi atmosfera va fi şi mai greu de respirat la amiază.
Cam la fel va fi şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Foarte cald la amiază, caniculă mai târziu şi niciun nor de ploaie, deocamdată.
Situaţia se schimbă curând în nordul Moldovei şi prin Bucovina. Mai precis, norii de ploaie se adună după-amiază şi aşteptăm averse consistente, cu fenomene electrice, vânt în rafale şi grindină. Temperaturile pierd câteva grade, însă deocamdată nu vorbim de o răcire a vremii.
În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, norii se adună abia către seară, aşa că, în ansamblu, vremea se anunţă plăcută şi caldă. Duminică au fost 31 de grade în zona Baia Mare. La noapte, se mai răcoreşte.
În schimb, în vestul ţării găsim vreme schimbătoare şi un aer mai rece. Temperaturile scad cu cel puţin cinci grade, se înteţeşte vântul, iar pe seară apar şi aversele.
În Transilvania, se anunţă vreme frumoasă, caldă şi liniştită. Abia la noapte se produc schimbări, dar asta înseamnă ploi torenţiale şi toată suită de fenomene aferente.
Soare găsim şi în Oltenia, doar că, pe aici, aerul se încinge mai tare. În Lunca Dunării va fi din nou caniculă. De la noapte încep să se adune norii.
Şi tot cam aşa va fi şi prin ţinuturile sudice. Căldură mare la amiază, nori foarte puţini şi temperaturi de peste 35 de grade în zona de câmpie.
Vremea în BucureștiÎn Bucureşti, luni se anunţă altă amiază caniculară, cu 35-36 de grade la umbră, cer senin şi vânt activ. Abia pe seară încep să se adune norii.
Vremea la munteÎn zonele de munte, ziua de luni aduce ploi locale, mai cu seamă în Carpaţii Orientali. Către seară, aversele se extind şi peste celelalte masive. Vor fi cantităţi importante de apă, de peste 30 l/mp, se produc descărcări electrice şi apare grindina.
Vremea la mareŞi pe litoral vor fi unele modificări în regimul termic. Totuşi, luni prindem vreme caldă şi frumoasă, cu cer senin şi briza plăcută.
Vremea în următoarele zileLuni se încălzeşte şi o să avem vreme frumoasă, cu cer senin aproape peste tot.
Marți, temperaturile scad în jumătatea nordică, dar în sud va fi în continuare foarte cald. O să plouă la munte, în nord, în centru şi trecător prin vestul ţării, zone în care se înteţeşte şi vântul.
Miercuri se răceşte şi în jumătatea sudică. Temperaturile coboară sub normal şi doar prin sud-est se mai ating 25-26 de grade. Norii apar cam peste tot şi vântul are intensificări. O să plouă slab în ţinuturile sudice, dar vin câţiva stropi la munte şi în nordul extrem. Noaptea, în depresiuni poate să apară bruma.
Joi avem vreme schimbătoare, câteva ploi în extremitatea sudică şi un vânt mai intens în zonele montane. Va fi răcoare, iar în depresiuni revin condiţiile de brumă.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!