Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Temperaturi de primăvară, în mare parte a țării. Zona în care au fost minus 13 grade

Your browser doesn't support HTML5 video.

Duminică prindem vreme frumoasă şi puţin mai caldă decât sâmbătă, cu maxime de la 1 grad în depresiuni, până la 12 grade în sud-vestul ţării.

Spre seară, în vest şi nord-vest se înnorează, iar la noapte cresc şansele de ploaie.

Cum arată vremea în fiecare regiune:

În Dobrogea şi Bărăgan o să avem soare, vreme bună şi temperaturi mai ridicate decât sâmbătă. Maximele ajung pe la 7...8 grade. Vremea se încălzeşte şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, temperaturile vor urca până la 6...7 grade.

Şi în jumătatea nordică a Moldovei după prânz atmosfera devine plăcută şi se încălzeşte simţitor. Sâmbătă au fost cel mult 2...3 grade, duminică maximele vor atinge 7...8 grade

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş găsim vreme bună, cu temperaturi în uşoară creştere. Pe aici însă norii se înmulţesc la apropierea serii, iar peste noapte vin şi câţiva stropi de ploaie.

Citește și
Vremea
Vreme bună, cu temperaturi de 12 grade, în weekend. Când se întorc ploile și ninsorile

În ţinuturile vestice prindem o zi plăcută, destul însorită şi se face mai cald decât sâmbătă: temperaturile urcă până la 10 grade în zona Banatului. La noapte, vântul devine tot mai insistent, cerul se umple de nori şi o să picure trecător.

În Transilvania este ger acum în zona depresionară, pe unde se înregistrează minus 13 grade. Atmosfera se dezmorţeşte treptat şi o să avem o amiază frumoasă, cu până la 6...7 grade în termometre. Doar vântul mai are unele intensificări în zona montană înaltă.

În Oltenia găsim soare, atmosfera primăvăratică şi temperaturi mai ridicate decât în celelalte regiuni. Cel mai cald va fi în vestul provinciei se unde se vor atinge 12 grade. Pe seară şi la noapte apar ceva nori, dar nu sunt anunţate ploi, deocamdată.

În ţinuturile sudice, dimineaţă este puţină ceaţă în Lunca Dunării, însă nu o să dureze prea mult. Ziua se anunţă foarte plăcută, cu vânt domol şi temperaturi cu vreo 2 grade mai mari decât sâmbătă.

BUCUREȘTI

Prindem vreme frumoasă, cu soare şi vânt domol. Se face un pic mai cald decât sâmbătă şi maxima ajunge pe la 9 grade, dar peste noapte temperaturile coboară din nou sub pragul îngheţului.

Luni se încălzeşte şi mai tare şi o să avem atmosfera primăvăratica, vânt activ şi în jur de 12 grade la amiază. Maine-noapte apar ceva înnorări şi e posibil să cadă câţiva stropi de ploaie.

Marţi se schimbă vremea: se răceşte; vin ploi slabe, iar pe seară şi în noaptea următoare apare lapoviţă. Maximă se opreşte pe la 6 grade, însă din cauza vântului vom resimţi valori mai scăzute.

Miercuri vom avea cel mult 4...5 grade, condiţii de fulguiala dimineaţa şi un pic de soare mai târziu. Pe timpul nopţii se vor atinge - 5 grade.

LA MUNTE

Temperaturile cresc şi în zona montană, pe unde domină timpul frumos.Vântul mai are unele intensificări pe creste, iar noaptea ne-aduce un pic de lapoviţă în Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali. Luni avem o zi caldă, dar vântul prinde putere şi precipitaţiile se extind în toată masivele şi vor fi destul de consistete. Ziua se anunţa ploi şi lapoviţă, iar noaptea vin ninsorile şi se va depune un strat nou de zăpadă.

Marţi se răceşte şi o să ningă din când în când. Vântul rămâne destul de intens, iar pe creste va spulbera zăpada depusă.

Miercuri temperaturile continuă să scadă; mai apar ceva înnorări şi ninsori slabe şi nuse domoleşte nici vântul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult