Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Românii, anunțați prin RO-ALERT de situațiile deosebite cauzate de vremea severă

Românii vor fi anunţaţi prin sistemul RO-ALERT de fiecare situaţie deosebită declanşată de vremea severă, în funcţie de zona de manifestare, anunţă miercuri seara ministrul de Interne, Marcel Vela.

În cursul zilei, la Ministerul Afacerilor Interne, a avut loc o şedinţă privind verificarea gradului de pregătire a instituţiilor statului responsabile pentru gestionarea situaţiilor specifice sezonului rece, la care au participat premierul interimar, Nicolae Ciucă, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, ministrul Economiei, Virgil Popescu, dar şi reprezentanţi din cadrul celorlalte autorităţi publice cu atribuţii pe această linie.

"Am discutat despre soluţii, dar mai ales despre cum trebuie să ne asigurăm, prin măsuri eficiente, că prevenim şi gestionăm orice provocare generată de sezonul rece. În cadrul şedinţei, în sistem videoconferinţă, am luat legătura cu toate prefecturile de la nivel naţional, iar fiecare prefect a prezentat stadiul de pregătire, dar şi necesarul de tehnică, echipament, resursă umană, mai ales în contextul pandemiei de COVID-19. Ca măsură de prevenţie şi avertizare, am stabilit ca cetăţenii să fie anunţaţi prin sistemul RO-ALERT de fiecare situaţie deosebită declanşată de vremea severă, în funcţie de zona de manifestare", a scris Marcel Vela, pe pagina sa de Facebook.

Ciucă: "Este nevoie, indiferent de situaţie, să fim pregătiţi"

 

Premierul interimar Nicolae Ciucă a solicitat, miercuri, prefecţilor şi reprezentanţilor celorlalte instituţii implicate în combaterea efectelor vremii nefavorabile să fie pregătiţi să intervină în orice moment, chiar dacă zona pe care o administrează nu e vizată de atenţionări meteo.

Citește și
Gabriela Cenușă
Godină: Iohannis a decorat-o pe asistenta lui Vela. ”Sunt sigur că ceva remarcabil o fi făcut”

"Am putut să constatăm că la nivelul fiecărui judeţ, la nivelul fiecărei prefecturi, au fost deja acoperite toate sarcinile pe care le aveaţi în acest sens. Mai puţin, am înţeles, la judeţul Bihor, unde partea aceasta contractuală se află în soluţionare, dar am înţeles, totodată, că au fost detaşate utilaje de la alte prefecturi şi este acoperită nevoia de intervenţie şi acolo", a declarat Nicolae Ciucă.

Şeful interimar al Executivului a subliniat că autorităţile au datoria să fie permanent pregătite, nu numai acolo unde este semnalată vreme nefavorabilă.

"Domnul secretar de stat Arafat a subliniat şi v-a cerut să folosiţi sistemul Ro-alert. El a fost întrebuinţat aseară, a funcţionat. Chiar dacă am avut porţiuni de drum cu gheaţă, prin intervenţia oportună s-a reuşit să nu avem niciun fel de eveniment. Ca atare, încă o dată, solicit tuturor instituţiilor, întregului personal destinat să intervină în astfel de situaţii, să aibă atât mijloacele, cât şi viteza de reacţie pregătite pentru intervenţii în astfel de cazuri", a mai declarat Ciucă.

Prognoza meteo pentru decembrie

 

Luna decembrie va aduce ninsoare, viscol şi ceaţă în mai multe zone din ţară, iar valorile termice vor înregistra o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă, transmit meteorologii.

“Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 - 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă”, precizează specialiştii ANM, potrivit Agerpres.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult