Prognoza ANM: Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
BANAT
În prima zi de prognoză vremea va fi călduroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 31 de grade Celsius. Până în data de 24 iulie valorile termice vor scădea uşor şi treptat, cu aproximativ 2 - 3 grade, apoi, se va încălzi din nou, astfel că la finalul primei săptămâni temperaturile maxime vor atinge în medie 34 de grade.
În cea de a doua săptămână nu vor mai fi variaţii termice semnificative, media maximelor se va situa între 32 şi 34 de grade şi va caracteriza o vreme călduroasă. Media temperaturilor minime va scădea de la 18 grade în prima zi, până la 15 grade în 25 şi 26 iulie.
Ulterior aceasta va fi în creştere, astfel că în data de 29 iulie va atinge din nou 18 grade. În ultimele zile ale lunii iulie şi în primele din luna august mediile minimelor termice vor fi relativ constante, de 17 - 18 grade. Vor fi ploi de scurtă durată, izolat, în primele două zile şi pe arii extinse şi temporar, după data de 27 iulie.
CRIȘANAMedia valorilor termice maxime va fi în scădere de la 30 de grade în prima zi, până la 27 de grade în cea de a doua, apoi va fi în general în creştere, până la 34 de grade în data de 1 august.
O uşoară scădere, de aproximativ 2 grade, se va resimţi în ultimele zile de prognoză. Media temperaturilor minime va atinge un minim de 14 grade în jurul datei de 25 iulie, apoi va fi în creştere până în 29 iulie, când va fi de 17 grade. În zilele care vor urma va rămâne relativ constantă. Vor fi ploi de scurtă durată, izolat, în primele două zile şi pe arii mai extinse după data de 27 iulie.
TRANSILVANIAÎn primele două zile vremea se va răci, iar în data de 23 iulie media temperaturilor maxime va fi de doar 24 de grade şi va caracteriza o vreme răcoroasă pentru această dată. În continuare va începe un proces de încălzire treptată, ce va face ca media temperaturilor maxime să urce până la 31 de grade în data de 1 august.
În ultimele zile de prognoză media maximelor termice nu va mai coborî sub 30 de grade. Temperaturile minime vor atinge în medie 15 grade în primele două zile, apoi, până în data de 25 iulie, vor scădea cu 2 - 3 grade. În următoarele 3 zile vor fi din nou în creştere, vor ajunge la o medie de 14 grade, apoi nu vor mai avea variaţii importante.
Vor fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse în primele două şi din nou, temporar, după data de 27 iulie.
MARAMUREȘMedia temperaturilor maxime va scădea de la 28 de grade în prima zi, până la 24 de grade în cea de a doua, când vremea va deveni răcoroasă. În continuare va fi un proces, în general, de încălzire, iar cele mai calde zile vor fi cele de la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august, când media maximelor termice va fi de 32 de grade.
Media temperaturilor minime va fi în scădere până în data de 25 iulie, când va fi de 13 grade, apoi va creşte, până în 29 iulie când va atinge 15 grade. În zilele care vor urma nu se vor mai semnala variaţii semnificative ale temperaturilor minime, iar media lor se va situa în jurul valorii de 15 grade.
Probabilitatea mai ridicată pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi în primele 3 zile, precum şi după data de 27 iulie.
MOLDOVAVremea se va răci, iar în cea de a doua zi va deveni răcoroasă, cu o medie a temperaturilor maxime de 24 de grade. Va urma un proces, în general, de încălzire, până la începutul lunii august, când temperaturile maxime vor atinge în medie 31 de grade. În ultimele zile de prognoză nu vor mai fi variaţii termice importante.
Temperaturile minime vor scădea şi ele de la o medie de 17 grade în primele două zile, până la 14 grade în data de 24 iulie. Va urma o perioadă de încălzire, până la începutul lunii august, când media minimelor termice va ajunge la 18 grade, apoi va scădea foarte puţin, cu aproximativ un grad. Vor fi averse aproape în fiecare zi, pe arii mai extinse şi mai intense în primele zile şi din nou la începutul celei de a doua săptămâni.
DOBROGEATemperaturile maxime vor fi în scădere, de la o medie de 30 de grade în prima zi, până la 27 de grade în 24 iulie. Va urma o creştere a acestora, astfel că la sfârşitul primei săptămâni media lor va atinge 30 de grade. În cea de a doua săptămână maximele termice vor rămâne relativ constante.
Media temperaturilor minime va avea variaţii între 17 şi 21 de grade în prima săptămână, iar în cea de a doua se va situa în jurul valorii de 20 de grade. Trecător vor fi posibilie averse aproape în fiecare zi.
MUNTENIAVremea se va răci în primele trei zile, astfel că în data de 24 iulie media maximelor termice va ajunge să se situeze în jurul valorii de 28 de grade. Până la sfârşitul primei săptămâni se va încălzi din nou, iar media temperaturilor maxime va creşte cu 4 grade.
În cea de a doua săptămână maximele termice vor rămâne relativ constante. Media temperaturilor minime va avea variaţii între 15 şi 19 grade în prima săptămână, iar în cea de a doua va fi de 17 - 18 grade Celsius. Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în jurul datei de 23 iulie şi după data de 28 iulie.
OLTENIAMedia temperaturilor maxime va scădea de la 33 de grade în prima zi, până la 28 de grade în ziua de 24 iulie, va urma o încălzire de aproximativ 5 grade până la sfârşitul primei săptămâni, apoi nu vor mai fi variaţii importante, iar media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 33 de grade.
Media temperaturilor minime va fi şi ea în scădere în primele zile, până la 15 grade, în data de 25 iulie. Va urma o creştere de 2 - 3 grade Celsius până la începutul celei de a doua săptămâni, apoi temperaturile minime vor avea uşoare variaţii în jurul valorii de 18 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente în primele zile şi după data 27 iulie.
LA MUNTEÎn prima săptămână media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 16 şi 20 de grade, iar a minimelor între 8 şi 12 grade. În cea de a doua săptămână variaţiile termice vor fi nesemnificative, media maximelor se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar a minimelor în jurul a 12 grade. Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi aproape în fiecare zi, dar pe arii mai extinse şi mai intense se vor semnala în primele zile de prognoză, precum şi în cea de a doua săptămână.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: meteo , prognoza meteo , anm , vremea pe doua saptamani
Dată publicare: 22-07-2019 15:50