Ploi torențiale în București. Prognoza pentru următoarele trei zile
Vremea se va menţine călduroasă în zona Capitalei, în următoarele trei zile, iar maximele termice vor ajunge la 32 de grade Celsius.
Cerul va fi variabil, iar în cursul după-amiezelor şi al serilor vor fi înnorări, probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creştere şi se pot înregistra cantităţi de apă, în medie, de 4 - 8 litri/mp. Temperaturile minime vor oscila între 18 şi 20 de grade Celsius.
Până vineri, la ora 9:00, vremea va fi călduroasă, maximele temperaturii aerului vor fi de 30 - 32 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.
De asemenea, pe parcursul zilei de vineri, între orele 9:00 - 21:00, vremea se va menţine călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Temperatura maximă va ajunge la valori de 31 - 32 de grade.