Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Meteorologii anunță ninsori și viscol. Zonele afectate de cod portocaliu

Meteorologii anunţă ninsori abundente, până miercuri dimineaţă, în cea mai mare parte a zonei montane, vizată de o avertizare Cod galben.

La altitudini de peste 1.700 de metri în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Orientali va fi Cod portocaliu de viscol.

Un alt Cod galben vizează intensificări ale vântului, în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi estul şi sudul Transilvaniei. Totodată, în Oltenia şi Muntenia va fi în vigoare un Cod galben de precipitaţii, în special ploi. În Bucureşti, cerul va fi noros şi de marţi până miercuri va ploua însemnat cantitativ.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de ninsori abundente, cu depunerea de strat de zăpadă şi viscol puternic, la altitudini de peste 1.700 de metri în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, valabilă de luni, de la ora 23.00, până miercuri, la ora 10.00.

”În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 m, va ninge abundent şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 30...50 l/mp. Vântul va sufla tare, cu rafale de peste 90...110 km/h, va fi viscol puternic, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 50 m”, a transmis ANM.

Citește și
ninsoare zapada iarna
Cod galben de ninsori viscolite şi polei în mai multe județe, de sâmbătă seara. Care sunt zonele vizate. HARTĂ

Codul portocaliu vizează unele zone ale judeţelor Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu, Braşov, Covasna.

De asemenea, de luni, de la ora 20.00, până miercuri, la ora 10.00, va fi în vigoare un Cod galben de ninsoare abundentă, depunere de strat de zăpadă şi viscol, la altitudini între 800 şi 1.700 de metri, în cea mai mare parte a zonei montane.

Aici, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă local consistent. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 20...25 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 60...80 km/h, va fi viscol, iar zăpada troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea sub 100 m.

În judeţul Timiş şi zona joasă a judeţului Caraş-Severin, va ninge temporar viscolit (rafale de 40...50 km/h).

Un alt Cod galben, privind intensificări ale vântului, va fi valabil de marţi, de la ora 5.00, până miercuri, la ora 10.00. Astfel, vântul va avea intensificări în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi estul şi sudul Transilvaniei. Vor fi rafale de 50...70 km/h, iar în noaptea de marţi spre miercuri, izolat, de peste 80 km/h în estul Munteniei.

Cele două avertizări Cod galben vizează judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Vrancea, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, unele zone ale judeţelor Suceava, Mureş, Alba, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin şi în Bucureşti.

Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze de 40...50 km/h.

În plus, vântul va continua să prezinte intensificări miercuri şi joi, în special în sud-estul teritoriului.

Meteorologii au emis un alt Cod galben, de precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie, valabil de marţi, de la ora 2.00, până miercuri, la ora 10.00, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în cea mai mare parte a judeţelor Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi şi în Capitală.

”În Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie. Cantităţile de apă acumulate vor fi de 25...50 l/mp şi izolat vor depăşi 60 l/mp”, a arătat ANM.

În restul Munteniei, în Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua moderat cantitativ (10...20 l/mp). În vestul, centrul şi nordul ţării vor fi precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), iar în special în zona subcarpatică a Moldovei se va depune polei.

În zona municipiului Bucureşti, de luni, de la ora 20.00, până marţi, la ora 8.00, cerul va fi noros şi temporar va ploua moderat cantitativ (10...15 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului, rafale de 40...45 km/h. Temperatura minimă va fi de 4...6 grade.

De marţi dimineaţă până miercuri, la ora 10.00, vremea va fi închisă şi va ploua însemnat cantitativ (20...30 l/mp). Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55...60 km/h. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de 4...6 grade.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult