Joi, temperaturile scad chiar și cu 10 grade. Prognoza până duminică
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune şi începem cu Bărăganul şi Dobrogea. Principalul fenomen este ceața, care poate dura până spre amiază. Local poate fi însoţită de burniţă, aşa că temperaturile scad destul de mult. Ieri au fost 28 de grade la Călăraşi şi 27 la Cernavodă. Ceața revine şi pe timpul nopţii.
Şi mai sus, în Moldova sudică şi prin nordul Munteniei, începem ziua cu ceaţă. Umezeala va fi ridicată, iar soarele se arata abia spre amiază. Maximele pierd vreo două grade, însă vorbim de vreme caldă pentru noiembrie. În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă timp frumos şi maxime de 18-19 grade. Ceața poate dura câteva ore, dar după prânz se înseninează. Pe seară şi la noapte, umezeala creşte la loc şi minimă coboară spre 8-9 grade.
În nordul Transilvaniei şi în Maramureş: vreme însorită şi neobişnuit de caldă. Se pare că va fi mai bine ca ieri, maximele cresc în loc să scadă, iar la sfârşitul nopţii se ating 13 grade.
Se face mai cald ca ieri şi în ţinuturile vestice. Saltul este de vreo două grade, iar atmosfera se anunţă neobişnuit de caldă şi peste noapte. În Banat, vântul rămâne activ. Minimele coboară până la 16-17 grade în zona de câmpie.
Şi în Transilvania va fi cald şi bine, chiar dacă temperaturile pierd un grad sau două faţă de ieri. Ceaţa din depresiuni apare şi la noapte, dar minimele se opresc pe la 4 grade la Miercurea Ciuc.
Vreme bună găsim şi în Oltenia, pe unde maximele ating 24-25 de grade. Ieri au fost chiar şi 27 de grade în zona Calafat.
În ţinuturile sudice: percepem schimbări importante. Ceaţa şi norii de joasă altitudine pot fi de durată, iar temperaturile pierd chiar şi zece grade faţă de ieri. Surprinzător e faptul că, chiar şi aşa, rămânem cu temperaturile peste nivelul perioadei.
În Bucureşti, se schimbă vremea. O să avem cel mult 20 de grade, cu zece grade mai puţin că ieri. Norii, ceaţa şi burniţa pot persista până spre amiază şi abia mai târziu se arată soarele. Presiunea atmosferică este şi se menţine ridicată: este de 764 mm Hg.
În zonele de munte, găsim vreme frumoasă în perioada următoare. Ziua de astăzi se anunţă însorită şi caldă, cu vânt mai insistent în zona crestelor.
Prognoza meteo pentru 3 zile
Vineri, vremea frumoasă şi nefiresc de caldă se menţine în vestul, nord-vestul şi local în centrul ţării. Aici, soarele se va arăta printre nori şi maximele ajung din nou la 26 de grade. În jumătatea sudică şi prin est, o să avem nori de joasă altitudine, cu ceaţă, şi local burniţa; în aceste condiţii, temperaturile mai scad puţin, dar chiar şi aşa, valori normale pentru începutul lui noiembrie vor fi doar pe litoral.
Sâmbătă avem în continuare vreme caldă la deal, la munte şi în zonele intracarpatice. Norii apar temporar şi atmosfera se menţine plăcută. În schimb, în sud şi est, domina ceaţa şi norii joşi, ia rin Bărăgan, Dobrogea şi nordul Moldovei, ceaţa şi burniţa pot reveni.
Şi duminică va fi soare şi destul de cald în centru, nord şi în zonele mai înalte. Prin sud şi est, însă, ramânem cu norii şi ceaţă. Temperaturile coboară lejer, iar noaptea se mai ating doar prin 12 grade prin vestul ţării.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!