Duminică noapte intră în vigoare Codul portocaliu de ger. Vor fi până la -22 de grade
Your browser doesn't support HTML5 video.
Duminică noapte intra în vigoare un Cod portocaliu de vreme extrem de rece.
Codul galben de temperaturi scăzute, valabil până joi dimineața.
Vizează Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Pe aici vom avea maxime între minus 12 şi minus 8 grade; minimele vor atinge chiar şi minus 22 de grade, iar vântul va spori senzaţia de frig. În rest se menţine Codul galben de temperaturi scăzute şi ambele avertizări sunt valabile până joi dimineaţa.
Aşadar, dumincă se face foarte frig, iar în nordul şi centrul Moldovei va fi ger chiar şi pe timpul zilei. În vest şi nord-vest apare un pic soarele; în jumătatea sudică o să ningă slab;
În rest vor fi ninsori sporadice. Vântul se înteţeşte cam peste tot, iar în sud şi în sud-est va sufla cu 50-60 Km/h, va viscoli ninsoarea şi va acccentua senzaţia de frig. Vom avea maxime de la minus 10 grade în Bucovina; la cel mult zero grade pe litoral.
Dobrogea şi Bărăganul. Pe aici găsim vreme rea, ninsoare slabă şi vânt intens. Temperaturile rămân negative şi vântul sporeşte senzaţia de frig. Noaptea ne-aduce ger şi ninsoare viscolită.
Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei temperaturile scad accentuat: maximele vor fi în jur de minus 5 grade, iar peste noapte se instalează gerul. În plus, o să ningă slab şi vântul o să sufle cu putere.
În jumătatea nordică a Moldovei ninsorile vin pe zone restrânse, dar temperaturile vor fi extrem de scăzute. Va fi ger dimineaţa şi noaptea, iar în Bucovina gerul persistă şi pe timpul zilei. Vântul va avea intensificări şi aici.
Se face foarte frig şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Se-aduna norii şi e posibil să fulguiască. După lăsarea nopţii se instalează gerul şi temperaturile coboară spre minus 15 grade.
Valul de aer rece cuprinde şi vestul ţării. Nu sunt anunţate ninsori; apare puţin şi soare; dar temperaturile rămân negative şi vântul o să agite atmosfera.
În Transilvania se anunţă vreme de iarnă grea, cu ger dimineaţa şi temperaturi foarte scăzute pe timpul zilei. La noapte, în zona Miercurea Ciuc se vor atinge minus 20 de grade. Vin şi ceva ninsori, iar în zona montană, vântul se transformă în viscol.
Se răceşte şi în zona Olteniei: vom avea maxime în jur de minus 2 grade, iar noaptea temperaturile vor coborî spre pragul gerului. Ninsorile continuă, vântul sufla tare şi trecător o să fie viscol.
Şi în sudul ţării găsim vreme rea, temperaturi în scădere, ninsori slabe şi un vânt tăios. Peste noapte se lasa gerul.
Duminică noapte se vor înregistra și minus 20 de grade C.
Duminică noapte, gerul se instalează în cea mai mare parte a ţării. Cel mai rău va fi în depresiunile din estul Transilvaniei, pe unde se vor atinge MINUS 20 de grade. Ninsorile continuă în jumatatatea sudică; o să fulguiască puţin şi prin nord, iar prin sudul şi sud-estul ţării o să fie viscol.
Luni, vremea va fi neplăcută şi rece, însă precipitaţiile vin doar prin sud şi sud-est. Aşteptam lapoviţă cu ninsoare în Muntenia şi Dobrogea, pe litoral o să plouă, iar la munte abia dacă va fulgui. Maximele vor fi de la minus 1 la 7 grade, cu cele mai mari valori în Dealurile de Vest.
Marţi: frig năprasnic peste tot. Dimineaţa, în regiunile sud-estice o să ningă mai mult şi vântul va viscoli sau spulbera zăpada, cu viteze de 75-85 Km/h. În rest apar ninsori slabe şi se mai domoleşte vântul. Miercuri, ninsori în sud-estul extrem; ceva fulguieli şi în nord-vest, centru şi la munte şi un vânt mai intens în Dobrogea şi pe crestele montane. Temperaturile rămân extrem de scăzute, iar pe timpul zilei va fi ger în jumătatea estică a ţării.
Temperaturile din Capitală, în următoarele 4 zile.
În Bucureşti avem vreme rea. Ninsorile continuă şi devin mai serioase din a doua parte a nopţii. Vântul va sufla cu putere, va viscoli ninsoarea şi va spori senzaţia de frig. Duminică noapte o să fie ger.
Luni, gerul persistă în cea mai mare parte a zilei. Pe la prânz vor fi minus 9 grade. O să ningă destul de mult, iar vântul va viscoli ninsoarea cu viteze de 60-65 KM/h. Marți, scăpăm de precipitaţii, dar atmosferă va fi închisă şi umedă, cu ceata noaptea şi dimineaţă. Marţi: vreme închisă, temperaturi modeste şi ceva precipitaţii la apropierea serii. Miercuri: vreme închisă, temperaturi modeste şi ceva precipitaţii la apropierea serii. Miercuri: vreme închisă, temperaturi modeste şi ceva precipitaţii la apropierea serii.
Munte
Ajungem în zona de munte, unde duminică, vântul se mai domoleşte, trec şi ninsorile, aşa că atmosferă va fi una închisă, şi linisitita. Prin staţiuni temperaturi modeste şi zăpadă destulă pentru sanie sau schi. Luni, se face mai frig, norii persistă şi va fulgui sporadic. Se porneşte şi vântul. Marți, nu se schimbă nimic: mulţi nori, doar câţiva fulgi şi un vânt moderat. Vreme închisă prindem şi miercuri, iar la apropierea serii, ninsorile cuprind toate zonele de munte. În Munţii Banatului şi prin Meridionalii vestici ninsorile vor fi mai consistente.
Sursa: Pro TV
Etichete: meteo , cod galben , cod portocaliu , frig , iarna , ninsori , viscol , ger
Dată publicare: 25-02-2018 08:13