România, sub cod portocaliu de ploi torenţiale. Zeci de localități au fost inundate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Din această dimineaţă, până luni, la ora 10, aproape întreaga ţară se afla sub cod portocaliu de ploi torenţiale, iar pe alocuri cantităţile de apă vor ajunge la 80 de litri pe metrul pătrat. Ferite sunt doar patru judeţe din Oltenia.
La Giroc, la 14 kilometri de Timişoara, locul pare o deltă, după ce râul Timiş s-a umflat şi a inundat câmpurile.
O altă localitate a fost împărţită în două de șuvoaie, care au blocat drumul judeţean. Ca să ajungă dintr-o parte în alta, oamenii ar fi trebuit să facă un ocol de 20 de kilometri, însă mulţi au trecut prin apă.
Dacă plouă mult în amonte şi cedează digul, apele pot inunda localitatea Grăniceri.
Lucian Mihoc, inspector şef ISU Banat: Monitorizăm continuu şi suntem în măsură să intervenim alături de colegii de la ape şi de la celelalte instituţii implicate astfel încât în cadrul situaţiei de urgenţă pagubele să fie minime.
Pompierii au fost chemaţi de urgenţă în mai multe localităţi. În Găvojdia, au scos două persoane din casa înconjurată de ape.
În Mioveni, norii s-au rupt şi după 20 de minute canalizarea s-a blocat, iar apa a ajuns în anumite zone de aproximativ un metru.
În Campina, o ploaie de o oră în jurul prânzului a transformat străzile în lac. Sistemul de canalizare nu a mai făcut fatza, iar apa a intrat în curţile oamenilor.
În Constanța a fost inundat un canal de colectare din satul Runcu. Un pod a fost blocat, aşa că şoferii s-au văzut nevoiţi să se întoarcă din drum. Apa a inundat curtea şcolii şi a grădiniţei din sat, dar şi curţile câtorva case.
De-a lungul zilei, meteorologii au mai emis câteva avertizări de vreme severă, coduri roşii şi portocalii care au vizat mai multe localităţi din Galaţi, Suceava, Vâlcea şi Ilfov.
Cod Roşu de inundaţii pe râul Timiş
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis duminică o avertizare Cod Roşu de inundaţii pentru râul Timiş, precum şi Cod portocaliu şi Cod galben pentru râuri din 30, respectiv 34 de judeţe, valabile duminică şi luni.
Astfel, de duminică, ora 12:00, până luni, la ora 12:00, a fost instituit Cod roşu pe Timiş - sector aval S.H. Şag, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte (sector îndiguit - judeţul Timiş) şi a fost ridicată avertizarea hidrologică din celelalte bazine hidrografice avertizate anterior.
De asemenea, până luni, la ora 16:00, este în vigoare un Cod portocaliu pe râuri din județele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Mureş, Harghita, Alba, Timiş, Caraş Severin, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Vrancea, Buzău, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Galaţi şi Dâmboviţa.
INHGA a emis şi o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabil până luni, la ora 24:00, pe râuri din județele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Sibiu, Alba, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Covasna, Braşov, Vâlcea, Argeş și Dâmbovița.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: cod rosu , cod galben , cod portocaliu , inundatii
Dată publicare: 21-06-2020 19:44