Când revine vremea caldă în România. Unde vor avea loc fenomene extreme
Galerie foto
Potrivit meteorologilor, până marţi, la ora 12:00, la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă.
Sunt 14 județe care se vor afla parţial sub Cod galben de ninsori sunt: Caraş - Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.
Mai mulţi copaci, căzuţi la pământ din cauza zăpezii şi vântului. Două maşini, avariate, în HunedoaraMai mulţi copaci s-au prăbuşit la pământ în Valea Jiului, din cauza căderilor de zăpadă, iar în Deva, din cauza vântului din noaptea de duminică spre luni, două maşini aflate într-o parcare au fost avariate de un arbore căzut peste ele.
Pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile, la faţa locului au intervenit pompierii militari din Petroşani şi Deva, care au tăiat şi îndepărtat copacii aflaţi la pământ, a informat ISU Hunedoara.
„În municipiul Petroşani a fost eliberată partea carosabilă a DJ 709, zona Parâng, de arbori căzuţi în urma precipitaţiilor sub formă de lapoviţă şi ninsoare, înregistrate noaptea trecută şi în luni dimineaţă. De asemenea, o altă intervenţie a pompierilor din Petroşani a avut loc pe str. Independenţei, pentru degajarea unui copac căzut pe trotuar, în apropiere de Şcoala generală nr. 6 din localitate. Pompierii din Deva au intervenit pe str. Carpaţi pentru a segmenta şi degaja un copac căzut pe două autoturisme parcate”, a precizat sursa citată.
Pentru judeţul Hunedoara a fost transmisă, duminică, o informare meteorologică, valabilă până luni, la ora 15:00, pentru intensificări ale vântului (45-55 km/h), precipitaţii locale, iar în zonele montane precipitaţiile pot fi mixte.
Când revine vremea caldă în România. Unde vor avea loc fenomene extremeÎn săptămâna 22.04.2024-29.04.2024, cu excepția extremității de sud-est a țării, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, mai ales în regiunile vestice și nord-vestice. În ceea ce privește ploile, cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali și în zona sub-montană din regiunile sudice.
Săptămâna 29.04.2024-06.05.2024, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 06.05.2024-13.05.2024, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 13.05.2024-20.05.2024, mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal, în cea mai mare parte a țării.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: romania , temperaturi , cum va fi vremea , zapada , vremea
Dată publicare: 22-04-2024 11:13