Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Avem caniculă și atmosferă greu de suportat în toată. Cât de cald va fi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Astăzi, în jumătatea sud-vestică se face foarte cald, crește și disconfortul termic, iar în Oltenia și în Banat se instalează canicula.

Ploile apar în jumătatea de est a țării și la munte, iar maximele pleacă de la 26 de grade pe litoral și ating 37 de grade în vestul Olteniei.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici mai vin ceva averse, unele chiar abundente, cu descărcări electrice, poate și grindină. Vântul prinde putere, iar temperaturile, mai ridicate decât ieri, ajung la 30 de grade în zona Bărăganului.

Se încălzește și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Ieri au fost 23...24 de grade, astăzi maximele urcă până la 29...30 de grade. O să plouă din când în când; vor fi și manifestări de instabilitate, iar vântul va avea intensificări susținute pe parcursul zilei.

La fel o să fie și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina: vânt intens, câteva reprize cu ploi zgomotoase și temperaturi în creștere față de ziua trecută. Maximele se apropie de pragul de 30 de grade.

Citește și
Vreme frumoasă, dar și ploi în estul țării. Când se întoarce canicula
Vreme frumoasă, dar și ploi în estul țării. Când se întoarce canicula

În nordul Transilvaniei și în Maramureș nu prea zărim norii. După o dimineață foarte plăcută, la amiază se încălzește destul de tare. Se ating 30...31 de grade la umbră și reapare disconfortul termic.

În ținuturile vestice se face și mai cald, iar în Banat o să avem caniculă și un aer greu de respirat. Cerul rămâne senin toată ziua, nici vântul nu prea ne ajută, iar temperaturile urcă până la 35 de grade.

Se mai încălzește și în Transilvania și maximele ajung la 30 de grade în vestul provinciei. Mai vin ceva ploi, vor fi și tunete, fulgere și condiții de grindină, iar vântul va sufla tare la munte, îndeosebi în zonele de creastă.

În Oltenia, soarele încălzește rapid atmosfera și, după prânz, căldura va fi tot mai greu de suportat. O să avem caniculă, stres termic foarte ridicat și până la 37 de grade în vestul provinciei.

Temperaturile cresc și în sudul țării, pe unde ne-așteaptă o amiază călduroasă, cu multă zăpușeală și 32...33 de grade la umbră. Mai pe seară, s-ar putea să vină și o ploaie de scurtă durată.

 

Vremea în țară

 

Astăzi, avem vreme mai caldă decât ieri, temperaturi de peste 30 de grade în jumătatea sud-vestică a țări și caniculă în Oltenia și în Banat. O să plouă în ținuturile estice, pe unde și vântul va sufla destul de tare.

Ziua de miercuri ne-aduce vreme călduroasă și disconfort termic ridicat în majoritatea zonelor. În sud-vest, revine canicula și se ating 37 de grade la umbră, iar aversele apar în est, sud-est și la munte.

Și joi o să fie foarte cald și o să avem o amiază caniculară în vestul și în sud-vestul țării. Atmosfera devine greu de respirat după prânz; iar în sud, în est și în zonele de munte se-adună norii de ploaie.

Vineri ne-așteaptă încă zi toridă, cu 35...36 de grade în ținuturile vestice. După-amiază apar câteva averse slabe, trecătoare, prin sudul țării și la munte; în rest avem soare și timp frumos.

 

Vremea în București

 

În București se face mai cald decât ieri, când am avut 30 de grade. Astăzi se ating 32 de grade la umbră, iar disconfortul termic este în creștere. Spre seară apar ceva înnorări și e posibil să plouă.

Miercuri avem tot vreme călduroasă și disconfort termic ridicat. Temperatura urcă din nou până la 32 de grade, iar la apropierea serii se anunță câteva reprize cu ploi zgomotoase și intensificări de vânt.

Și joi se încălzește destul de tare după prânz. Vor fi 31 de grade la umbră, dar vom avea multă zăpușeală și un aer greu de respirat. Mai pe seară apar din nou condiții de averse.

Vreme caldă avem și vineri, 32 de grade la amiază, soare, câțiva nori și un pic de vânt.

 

Vremea la munte

 

La munte, avem soare și vreme bună în prima parte a zilei. Apoi se înnorează și apar averse destul de abundente în masivele estice. Vântul suflă cu putere în zona montană înaltă, dar are unele intensificări și pe timpul ploilor.

Miercuri se mai încălzește puțin, iar după-amiaza aduce averse locale în Carpații Orientali și în estul Meridionalilor. S-ar putea să vină o ploaie rapidă și în celalalte masive, vor fi și descărcări electrice și condiții de grindină.

Joi avem vreme caldă și câteva ploi zgomotoase, mai pe seară în Meridionali și în Carpații de Curbură.

Temperaturile se mențin ridicate și vineri, iar ploile apar sporadic în zona Carpaților Meridionali. În general, avem vreme frumoasă și un vânt mai intens la altitudini mari.

 

Vremea pe litoral

 

La mare, găsim vreme instabilă, vânt puternic, înnorări și mai multe serii de averse. Vor fi și tunete, fulgere și s-ar putea să cadă grindină, iar temperaturile vor urca până la 27...28 de grade. Apa mării va avea în jur de 23 de grade.

Miercuri avem tot vreme caldă, cu soare în cea mai mare parte a zilei. După prânz se înnorează, dar condițiile de ploaie rămân reduse.

Ziua de joi se anunță frumoasă și caldă. Vântul are unele intensificări după-amiaza, iar maximele cresc puțin și vor fi 29 de grade în aer și 24 de grade în apă.

Vineri, căldura devine sufocantă la orele amiezii și vom resimți disconfortul termic accentuat. În noaptea de vineri spre sâmbătă se adună norii și o să vină câteva averse trecătoare.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult