ANM: Cod galben de ninsori moderate şi vânt puternic în mai multe zone ale țării
ANM a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de precipitaţii moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului, valabilă de miercuri seara până joi după-amiaza, în judeţele Tulcea şi Constanţa.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 15 decembrie, ora 20:00 - 16 decembrie, ora 14:00, în cele două judeţe din regiunea Dobrogei vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10 - 15 l/mp) şi local se va depune strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40 - 45 km/h. Pe litoral, precipitaţiile vor fi mixte, iar rafalele vor atinge 50 - 60 km/h.
ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse şi în estul Munteniei, unde vor fi şi condiţii de polei.
Avertizări de viscol în zone montane din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara. Ceaţă în judeţele Bihor, Arad şi TimişMeteorologii au emis, miercuri, noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, respectiv vânt, valabile în următoarele două ore în zone din Transilvania, Banat, Crişana şi Oltenia.
Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) arată că, până la ora 12:00, în zonele montane din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara (la altitudini de peste 1.800 de metri) se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 90 - 100 km/h, spulberând zăpada.
În acelaşi interval orar, în regiunile joase ale judeţelor Arad, Bihor şi Timiş va persista ceaţa, iar vizibilitatea va fi scăzută sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, fenomen ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.