Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cod portocaliu cu zăpadă de aceeaşi culoare, din cauza prafului din Sahara

De 4 ore, jumătate de ţară este sub cod galben de ninsori, iar peste alte patru ore intră în vigoare şi codul portocaliu de viscol.

Acest nou episod de iarnă rea va aduce un strat de zăpadă de cel puţin 30 de centimetri, care va fi spulberat un vânt aprig ce poate forma troiene uriaşe, mai ales în 15 judeţe şi în Capitală.

Avertismentele de vreme rea au fost deja date. Nimeni nu vrea să se joace cu un viscol, când vântul va bate chiar și cu 50 de kilometri la oră. Autoritățile s-au pregătit, iar cei de la ISU au făcut chiar pregătiri suplimentare: în punctele cardinale au fost alcătuite echipe de intervenție ultrarapidă, cu tot ce le trebuie, ca să poată să ajungă pe drumurile unde ar putea să existre probleme.

Nu mai puțin de 500 de pompieri și echipaje SMURD sunt pregătite. Dacă situația o va impune, ar putea fi mobilizate de către ISU chiar și echipele operative, adică oameni aduși de acasă să intervină.

Culmea, zăpada s-ar putea să fie portocalie, pentru că în atmosferă există praf saharian, care ar putea ajunge pe pământ odată cu ninsoarea.

Citește și
masini gheata
Mașini transformate în sloiuri de gheață, după ce zăpada topită a fost aruncată pe ele

La ora 15 şi 50 de minute, o perdea densă de ceaţă amestecată cu ninsoare a început să cadă peste Bucureşti. Este momentul în care norul de furtună, vizibil pe hărţile radar, a fost văzut şi de locuitorii din sudul ţării.

Gabriela Băncilă, șefă prognoză ANM: „Cea mai periculoasă este culoarea asta mai închisă, aici va ninge cel mai mult.”

Pe pământ, culoarea închisă se traduce într-un cod portocaliu ce intră în vigoare de la ora 23.00 în 15 judeţe şi se încheie abia după 16 ore.

La staţia meteo din Băneasa, unde se fac măsurătorile şi pentru Capitală, stratul de zăpadă măsoară acum 11 centimetri, dar va ajunge la 35 odată cu acest episod nou de iarnă. Dar nu se va depune uniform, din cauza vântului foarte puternic. Aşa că într-un loc putem avea zăpadă de un metru şi în altul de un centimetru.

Iar meteorologii nu exclud ca ninsoarea să fie colorată în portocaliu. Este posibil, pentru că ciclonul mediteranean care se îndreaptă către noi a ridicat şi prins în vârtejul lui şi praf din Sahara. Particulele de praf roşiatic vor cădea pe pământ odată cu fulgii de nea, la fel cum se întâmplă, de exemplu, toamna, cu ploaia care colorează maşinile în culoarea ruginie. E drept, însă, că avem mai puţine şanse decât bulgarii, de exemplu, să asistăm la un astfel de spectacol.

Gabriela Băncilă: „Se îndreaptă pe zona asta: Grecia, Bulgăria. La noi va cădea pe pământ, dar va fi foarte puţin şi nu va fi vizibil cu ochiul liber.”

În 2015, praful saharian ar fi ajuns tocmai în Rusia, dacă ar fi să ne luăm după videoclipurile postate pe Internet de oameni şocaţi să vadă ca zăpada are o tentă portocalie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult