Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Huggy Wuggy accesează fricile copiilor și le intensifică. Se cumpără pentru că e la modă, dar părinții nu știu ce cumpără

Your browser doesn't support HTML5 video.

„Cei care creează astfel de jucării înfricoșătoare se bazează pe studii”, spune psihoterapeutul Anda Păcurar invitata jurnalistei Roxana Hulpe la emisiunea Viitor cu Clasă.

„Scopul lor este: cum să ajungem la cât mai mulți oameni și foarte repede și prin mecanisme simple. Și atunci te duci la frica primordială, iar frica primordială este legată de pericol, de moarte, exact asta accesează și nu ai cum să nu prinzi pe toată lumea”, adaugă Anda Păcurar.

Huggy Wuggy, păpușa cu un râs isteric din jocurile pentru copii de peste 12 ani, care te invită să te strângă la piept, apare inclusiv în jocuri video, nu doar pe toate tarabele și în magazinele de profil. În spatele drăgălășeniei de la distanță este un pericol uriaș, cu efecte pe termen scurt pentru copii, de la coșmaruri, la lipsa poftei de mâncare, refuz de a merge la școală, anxietate, dar și efecte pe termen lung, ce pot duce la dependențe.

Roxana Hulpe: „Ce vede un copil la această jucărie?”

Anda Păcurar: „Din păcate, prima dată vede o creatură drăgălașă afectuoasă, ne dăm seama și din numele ei, până la urmă nevoia oricărui copil, nevoia emoțională de bază e de a aparține și, apoi, de a fi semnificativ. Dar de a aparține e primordială, el are nevoie de îmbrățișări, de afecțiune și numele și aparența păpușii , așa, de la distanță, cu brațe lungi și mai ales că poate fi și înaltă cât un copil, arată, cum spunem noi în psihologie, „conținut”. Și, atunci, dezvoltă mecanismul acesta ambivalent, când ești atras de cineva care îți transmite siguranță și afecțiune și, de fapt, când te apropii, te poate răni, destructura emoțional, îți poate face cel mai rău lucru posibil. Lucru care a exploatat și în trecut prin povești, doar că acum e mult mai grav, pentru că aceste păpuși sunt însoțite de imagini, de jocuri, de jucării”.

Citește și
Viitor cu clasa
Profesorii trag un semnal de alarmă privind abandonul școlar. „Fiecare cifră e un copil, să nu lăsăm să crească aceste cifre”

O cameră plină cu jucării înseamnă dezordine emoțională și la nivel de stimuli. Nu este un copil fericit dacă are o cameră plină de jucării, spune Anda Păcurar, care sfătuiește părinții să aleagă jucării simple, care să fie personaje și nicidecum complexe, pentru ca cel mic să fie un simplu spectator. Astfel, de copii se dezvoltă în direcția greșită, vor avea permanent nevoie să fie distrați și să facă altcineva lucruri pe el.

Anda Păcurar: „Din păcate, din toate jocurile și păpușile pe care le-am văzut și care accesează fricile copiilor și le dezvoltă și le intensifică această jucărie, de departe mi se pare cea mai îngoriztoare, nu doar creatură, dar și concept cumva, cu joc, cu tot. Toate personajele sunt create pentru a produce o suferință complexă și de lungă durată. Înțeleg scopul comercial, o astfel de jucărie devine virală, toată lumea o cumpără. Oamenii nu știu exact ce cumpără, ce face jucăria, se cumpără pentru că este la modă. Se creează acest lucru, am sentimentul că a fost foarte bine gândit tot jocul, exact pe o psihologie profundă la nivelul emoțiilor profunde. Trece de partea noastră rațională, de aceea cei mai mulți părinți nu știu despre ce e vorba, nu îi interesează, pentru ei e doar o jucărie urâtă. Dar jucăria asta se duce în zone de emoții primare”.

Psihoterapeuții atrag atenția că acum copiii sunt mult mai toleranți la imaginile groaznice, infiorătoare. Grav este că, în timp, se ajunge la dependențe.

Anda Păcurar: „Am vorbit cu colege psihologi din alte țări, copiii sunt mult mai toleranți acum la imaginile groaznice. Gradul lor de toleranță a crescut și cred că este un motiv pentru care se creează jucării și jocuri tot mai complexe din punctul ăsta de vedere, al stimulării unor senzații puternice, tocmai că a crescut gradul de toleranță”.

Roxana Hulpe: „De ce a crescut acest grad de toleranță?”

Anda Păcurar: „Tocmai din suprastimulare. Nu e prima păpusă pe care o vedem, au fost foarte multe în trecut și atunci copilul se obișnuiește și are nevoie de mai mult. Se creează un mecanism de dependență, au nevoie de mai mult ca să îi satisfacă. Și, din păcate, ei primesc tot mai mult. De aici se ajunge la dependențe de comportament și de substanțe pentru că unul dintre factorii care favorizează dezvoltarea dependenței este realitatea negativă. Atunci când copilul trăiește într-o atmosferă negativă cu familie, de societate, de aici se ajunge la dependențe, pentru că el își caută tot tratament. Să își liniștească o starea pe care o are în interiorul lui și merge spre comportamente adictive. Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare în zilele noastre, că după ce îi vedem mici în cabinet cu anxietate, în adolescență, când au acces la diverse, drogurile lor, ce aleg ei ca drog ca să se liniștească sunt pastilele”.

Roxana Hulpe: „Aceste păpuși, astfel de jocuri sunt făcute, construite conștient de cei care le creează? Știu unde vor duce?”

Anda Păcurar: „Da, eu cred că da, pentru că se bazează pe studii. Scopul lor este: cum să ajungem la cât mai mulți oameni și foarte repede și prin mecanisme simple. Și atunci, te duci la frica primordială, iar frica primordială este legată de pericol, de moarte, exact asta accesează și nu ai cum să nu prinzi pe toată lumea”.

Roxana Hulpe: „Și funcționează inclusiv la copii?”

Anda Păcurar: „Da, pentru că ei nu au o varietate emoțională , nu au foarte mult emoții pe care să le fi înțeles. Și, oricum, din păcate, din cele patru categorii mari de emoții, trei sunt negative și atunci copilul caută o intensitate anume. Și atunci, această frică teribilă este extrem de intensă, îți dă sentimentul de încântare. Pe moment. Din păcate, sunt efecte pe termen scurt și aici șansa noastră să intervenim, pentru că efectele sunt vizibile. Copilul începe să aibă frici, copii care nu au probleme devin izolați, lipiți de un aparținător, pentru că imaginația a explodat și totul e un pericol. Copii înspăimântați, care nu vor la școală, au coșmaruri noaptea, nu pot fi consolați, au probleme legate de mâncare, nu vor să mai mănânce pentru că le e frică să nu se înece, să nu se sufoce. Toate acestea acceasează simțurile în final. Mai departe, din păcate, există efecte pe termen lung, care sunt foarte subtile, încât nu le putem remarca”.

Roxana Hulpe: „Ce să știe părinții? Ce să le spună copiilor care ajung în fața acestei păpuși? Cum să interacționeze cu ei?”

Anda Păcurar: „Părinții nu trebuie să fie speriați. Nu asta îmi doresc, nu vreau să fie hipervigilent, pentru că va fi un părinte stresat, anxios iar asta se transmite la copil. Părintele trebuie să fie mindfull, adică unde e corpul să fie și capul. Când ești cu copilul, să îți fie și mintea și corpul acolo. Să îți fie drag de copil, nu trebuie să le ținem prelegeri, ce să facă și ce să nu facă, să nu îl ținem în fața magazinului și să îi spunem ce idee proastă e, ci ești acolo cu el, te joci cu el, și de aici încolo tu îl stimulezi și când va trece pe lângă magazin el va zice „pfffff e îngrozitoare păpușa asta”. Pentru că a fost antrenat în alte activități”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult