Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zona perfectă pentru a petrece Crăciunul și Revelionul în familie. Cât costă un pachet de 4 nopți

Your browser doesn't support HTML5 video.

Munţii Apuseni sunt o destinaţie ideală pentru a vă petrece Sărbătorile de Iarnă, la aer curat şi cât mai în siguranţă. Peisajele pitoreşti sunt numai bune pentru plimbări lungi, departe de agitaţia urbană.

Pensiunile din zonă sunt deja decorate festiv şi lemnele ard de zor în sobe. Iar în bucătării gospodinele se întrec în prepararea unor bucate savuroase, semn că doar oaspeţii mai lipsesc.

La ivirea zorilor, casele din Ţara Moţilor, răsfirate pe munte, sunt învăluite într-o perdea de negură. Iar aerul rece şi curat parcă dă deşteptarea. Plus o doză de energie. Drumul şerpuit prin munţi, pe Valea Arieșului, urca până la o altitudine de peste 1.000 de metri. Pe drum găsim sute de pensiuni pregătite să ofere oaspeţilor experienţe de neuitat. Cornelia Onița, administrator pensiune: "Această pianină este adusă din Austria, mobilierul din spatele meu este achiziţionat de la un conac din Franţa şi fiecare obiect are povestea lui pe care de abia aştepta să o spună turiştilor care ne trec pragul. Crăciunul este ocupat în întregime şi Revelionul. Turiştii sunt din toată ţara. Un pachet de patru nopţi, cu all inclusive, costă 1.000 de lei de persoană."

La câţiva kilometri distanţă, la Albac, o altă pensiune, construită din lemn, este gata pentru o incursiune în trecut. Mirosul de lemne proaspăt tăiate şi focul din sobă ne duc cu gândul la sărbătorile petrecute la bunici.

Alina Morar, proprietar pensiune: "Fiind un an atipic şi primul Crăciun pe care îl sărbătorim altfel, însă rezervările nu mai sunt aşa sigure. Ca şi în fiecare an obiceiurile care noi le avem în Munţii Apuseni, de Crăciun avem tăiatul porcului, colindele, speram să le avem şi anul acesta."

Citește și
Transfăgărășan
Spectacolul naturii pe Transfăgărășan. Ce poate face un turist în această zonă

Iar tradiţiile păstrate din moşi strămoşi, completează perfect atmosfera. Desigur, o pauză de masă este binevenită. Mai ales ca moţii ştiu cum să-l cucerească... gastronomic chiar şi pe cel mai pretenţios dintre vizitatori.

Potecile înguste ce duc spre vârful muntelui îi aşteaptă pe cei mai temerari. Şi numeroasele chei din zonă sunt de neratat. Cristian Ciobotarescu, ghid turistic: "Cheile Ordâncușei, care sunt străbătute de un drum judeţean, iar spectacolul acestor pereţi de calcar, înalţi de peste 100 de metri, impresionează în mod deosebit. În aceste Chei, pot vizita Poarta lui Ionele, pe parcursul Arieșului, pot vizita Cheile Albacului, Cheile Mândruţului. Turiştii pot face drumeţii mai lungi respectiv pot merge pe Valea Garda Seacă." Cum o vacanţă de iarnă parcă nu e completă fără o tură de partie, staţiunea Arieşeni este şi ea pregătită pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Dan Gligor, administrator pârtie de schi: "Pârtia se prezintă în condiţii foarte bune pe două treimi din lungimea ei, se poate schia în condiţii perfecte. Avem tunuri de zăpadă, avem şi lănci şi putem să înzăpezim."

Turist: "Peisajul este incredibil şi cu siguranţă voi face multe poze. Este ceva absolut impresionant. Ținând cont că la noi în Arad nu prea ninge, mi-a fost dor într-adevăr de munte, de această atmosferă." Localnicii îşi aşteaptă oaspeţii cu nerăbdare, mai ales că, spun ei, preţurile aici sunt mult mai mici faţă de alte zone ale ţării.

Cei dornici de aventură pot lua la pas potecile înguste care îi poartă până în vârf de munte. În zonă se află și un număr impresionant de peșteri, de pildă, Peștera Poarta lui Ionele din Garda de Sus, care adăpostește o impresionantă colonie de lilieci.

Toate aceste drumeţii vin la pachet și cu o poftă de mâncare pe măsură, iar în Apuseni, gazdele știu să fie atenți cu turiștii.

Printre specialități se numără și bunătățile din carne de porc, brânzeturile dar și cozonacii copți pe vatră.

Trebuie să știți că la pensiunile din zonă încă mai sunt locuri libere. De exemplu o noapte de cazare porneşte de la 180 de lei, iar un pachet de patru nopţi all inclusive în perioada Crăciunului ajunge şi la 1.000 de lei de persoană.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult