Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vacanțele pe iaht, la mare căutare anul acesta. Cât costă o escapadă de două zile

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cei care vor să simtă gustul libertății își pot petrece vacanța de Paște în largul mării, pe iaht. Masca este obligatorie, iar cazarea depășește 500 de euro pe zi, pentru cei care vor să închirieze, toată ambarcațiunea.

De banii dați, oaspeții vor avea ocazia să prindă răsăritul la Mangalia, și apusul în Delta Dunării. Mulți şi-au făcut deja rezervări pentru o asemenea plimbare în apele noastre, sau și mai departe.

Veliere şi iahturi de închiriat găsiţi în toate porturile de pe litoralul românesc. Este primul an când proprietarii ambarcaţiunilor au primit solicitări de ieşire în larg chiar din timpul iernii.

Pentru a evita aglomeraţia, un proprietar a decis să limiteze numărul de invitaţi la şase. Masca de protecţie este obligatorie la bord. Iar o plimbare cu un astfel de iaht costă 100 de euro.

Portul Constanța va fi şi el de Paşte punctul de plecare pentru multe iahturi.

Citește și
comuna rosia
Comuna Roșia este de un pitoresc aproape ireal. În zonă puteți vizita Peștera cu Cristale

Cei care vor o excursie scurtă plătesc 100 de lei de persoană pe oră. Iar o escapadă de două zile, cu înnoptat la bord ajunge la 2.000 de lei.

Adrian Padineanu, proprietar: ”Uiți de toate, mai ales dacă este o vreme splendidă, marea, soarele, atmosfera, delfinii. Organizam ieșiri către Limanu, ieșiri de o zi, fără staționare acolo, sau de o zi și jumătate”.

Există şi varianta plecării în străinătate. Cei care au mai multe zile libere la dispoziţie pot alege o vacanţă pe iaht în Spania.

Vacanţa costa 600 de euro de persoană. Preţul include mâncare de la bord şi bilet de avion dus-întors până la Barcelona. Înainte de plecare trebuie să verificaţi însă condiţiile de intrare impuse de autorităţile spaniole.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult