Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tarom serbează 50 de ani de la primul zbor în care un avion a făcut înconjurul lumii

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sărbătoare nostalgică pentru aviaţia românească. Se împlinesc 50 de ani de când un avion Tarom făcea primul ocol în jurul lumii, în 80 de ore de zbor.

O aeronavă a companiei de stat a ajuns atunci în ţări precum India, Statele Unite ale Americii şi Japonia. Trist este că astfel de performante par imposibile în zilele noastre, în condiţiile în care Tarom înregistrează pierderi de 12 ani încoace.

Se împlinesc 50 de ani de când Tarom făcea primul ocol al lumii, cu o aeronavă IL 18, care a parcurs în total 47.000 de km.

Cu 64 de pasageri turci şi la comanda unei agenţii de turism din aceeaşi ţară, aeronava a decolat de pe aeroportul Băneasa şi a făcut mai multe opriri, printre care Karachi - Pakistan, New Dehli, Hong Kong, Tokyo, Los Angeles, New York, Roma şi la final Băneasa.

Recordul a fost atins în 27 de zile, din care 80 de ore de zbor. O adevărată aventură pentru orice companie de zbor din lume, la acea vreme.

Citește și
A fost semnat contractul pentru cele nouă aeronave de tip ATR 72-600
Tarom achiziționează nouă aeronave noi de tip ATR 72-600. Contractul, semnat

Dan Andrei, fost comandant: „S-a efectuat cu un avion care nu dispunea de echipamentele, de GSP-urile de astăzi. Putem să ne adresăm amintirii acestor oameni ca unor revoluţionari, unor eroi, pentru că s-au aventurat în aşa ceva.”

Nicolae Furdi, fost comandant: „Una din cele mai mari provocări. În special de la Tokyo la insula Wake, era de-a dreptul uluitor cum a putut să străbată şi să nimerească acea insulă vulcanică în mijlocul oceanului, pe care există o singură pistă şi acolo se putea face realimentarea. Nu există nici cea mai mică şansă, dacă nu o nimereai, să poţi ateriza în altă parte.”

Aşa se face că zborul a însemnat mai multe premiere.

Vasile Farago, scriitor: „Primul zbor Tarom cu pasageri dincolo de New Delhi, primul zbor românesc Tarom peste oceanul Pacific.”

Anii de glorie au trecut, însă, iar Tarom a ajuns o companie care acum bate recorduri negative. De 12 ani merge pe pierdere, anul trecut de exemplu, se estimează că pierderile au fost de peste 170 de milioane de lei. Acum, compania încearcă o împrospătare a flotei.

Compania Tarom a semnat recent contracte pentru 9 avioane noi de tip atr 72-600. Aeronavele au 72 de locuri şi vor fi folosite atât pentru zboruri interne, cât şi pentru cele externe, pe distanţe mai scurte. Primele patru vor ajunge în flota Tarom luna viitoare, iar următoarele până la finalul anului.

Avioanele au fost luate în leasing operaţional pe o perioadă de 10 ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult