Staţiunea Durău, o încântare pentru turiști. Oferte pentru toate gusturile și buzunarele
Your browser doesn't support HTML5 video.
Aflată la poalele Masivului Ceahlău, pârtia din Durău este perfectă atât pentru săniuș, cât și pentru schi.
Pe zăpada de un alb imaculat pot alunecă în voie turiștii pricepuți, dar și cei care abia descoperă sporturile de iarnă.
Lucian Rotaru, turist: ”Avem o surpriză plăcută la Durau, în această perioada zăpadă este din abundență, uite, se vede și pârtia destul de liberă.”
Bogdan Constantin, turist: ”Este pentru prima oară când venim aici și ne simțim excelent.”
Răul Papalicef – Salvamont Neamț: ”Pârtia din Durau este o pârtie excelentă pentru învățarea tehnicii schiului alpin și este o pârtie foarte bine securizată.”
Zona cu tot soiul de tobogane și instalații stârnește interesul copiilor.
Cum numărul turiștilor a crescut în ultima vreme, administratorii hotelurilor și pensiunilor s-au văzut nevoiți să țină pasul cu cerințele oaspeților. Așa că ofertele sunt pentru toate gusturile și buzunarele.
Angela Chiriac, administrator hotel: ”Confortul este pe primul loc în oferta noastră. Hotelul dispune de spații de cazare variate în funcție de necesitățile fiecăruia, cupluri sau familii cu copii. Ne aflăm într-un apartament tip studio, destinat cuplurilor care vin să se relaxeze la munte.”
Gazdele au mare grijă și atunci când vine vorba despre mâncare. Sarmale pregătite în oală de lut, plăcinte rumenite abia scoase din cuptor, mușchi de vită cu fructe de pădure - astfel de bunătăți vă pot potoli foamea, în funcție de locul ales.
Bucătar: ”Mușchiul de vită este de la fermă noastră proprie, folosim numai produse bio. Fructele de pădure sunt din ținutul nostru și au o savoare aproape. Am fasonat mușchiul de vită și îl tranșăm. Se asezonează cu sare și piper.”
Iar după o zi petrecută pe pârtie și o masă îmbelșugată, cu greu veți rezista în fatza unei invitații de a vă relaxa în ciubăr, de unde puteți admira peisajul parcă pictat.
Vasilică Pancu – administrator pensiune: ”Noi venim cu saună, salina și ciubăr. După o zi la schi și după o masă bună la restaurantele din stațiune relaxarea la ciubăr face toți banii pentru turiștii noștri care pleacă super încântați.”
Cei dornici de plimbări pot vizita mănăstirile din preajmă, dar și un muzeu al satului.
Cristina Răschitor – curator muzeul satului: ”Are exponate tradiționale lucrate în casă și în partea cealaltă exponate împăiate care au habitatul în zona noastră.”
Iar la câțiva kilometri de Stațiunea Durău se află lacul de acumulare Izvorul Muntelui, unde veți da peste priveliști fascinante.
Stațiunea Durău părea până nu demult abandonată de turiști și autorități, dar a prins viață în urma unor investiții în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, făcute din 2018 încoace.
Pârtia de schi are o lungime de peste 400 de metri și un grad mediu de dificultate.
Găsiți și echipamente de închiriat, iar de la căsuțele de la baza pârtiei vă puteți cumpăra băuturi calde, numai bune după o zi de schi. În plus, anul trecut, acolo s-a deschis și parcul de distracții de vară. Așa că stațiunea poate fi o destinație de vacanță și în lunile călduroase.
În ceea ce privește cazarea în zonă, trebuie să știți că oferta este variată. Dacă la hotelurile cu pretenții veți da până la 100 de euro pentru o cameră pe noapte, în cazul pensiunilor din lemn, ridicate de oamenii locului, prețurile sunt mai mici, pornesc de la 150 de lei pe noapte.
Sursa: Pro TV
Dată publicare: 20-02-2021 09:06