România își deschide granițele pentru toți turiștii străini, inclusiv pentru cei din afara UE
Your browser doesn't support HTML5 video.
Până acum, puteau veni doar vizitatori din țări membre UE, cu respectarea anumitor condiții. Decizia a fost anunțată odată cu noile măsuri de relaxare, care vor intra în vigoare de la 1 iunie. Agențiile de profil au deja discuții cu grupuri de turiști de peste hotare, care sunt așteptați să ajungă la noi chiar din acest weekend.
După mai bine de un an în care turiştii din aproape toată lumea erau nevoiţi să stea în carantină ori să facă dovada testelor negative, acum ţara noastră îşi deschide graniţele. Chiar şi pentru cei din afara Uniunii Europene, care până acum nu ne puteau vizita.
Claudiu Năsui, ministrul Economiei: „În momentul acesta, practic România este deschisă şi turismului extern. A fost un lucru care ne-a fost cerut de către mai toate organizaţiile de profil din turism. Pe lângă criteriile generale pentru ţările verzi, galbene şi roşii din listele verzi, galbene şi roşii, mai era şi o listă a persoanelor care aveau dreptul să intre în ţară. Această listă este eliminată”.
Până la această decizie, puteau intra în ţara doar străinii care aveau un motiv bine întemeiat, nu în scop turistic.
Practic, turiştii care vin din statele aflate în scenariul verde pot intra în ţară fără probleme. Însă cei care vin din zona galbenă vor sta în carantină 14 zile dacă nu sunt vaccinaţi sau nu fac dovada unui test negativ Covid, pe care trebuie să îl plătească singuri. Iar turiştii care vin din ţările din zona roşie pot intra în România doar dacă sunt vaccinaţi. Printre cei mai aşteptaţi oaspeţi sunt israelienii, care ne vizitau în număr mare și înainte de pandemie. În 2019, de exemplu, au fost în România peste un sfert de milion de turişti din Țara Sfântă.
Alin Burcea, vicepreședintele ANAT: „Pot să vină israelienii în România fără probleme. Sunt patru firme care au contract şi vor să aducă israelieni. Cu doi am vorbit astăzi şi sunt foarte bucuroşi că pot să-şi pună planul în aplicare, să aducă turişti, Israelul fiind cea de-a doua ţară care aduce turişti în România”.
Gelu Zăvadă, membru al Asociației Ghizilor din România: „Ieri s-a discutat despre această deschidere, iar astăzi de dimineaţă am avut deja două cereri pentru, eu personal, pentru tururi în următoarele două săptămâni”.
Până să se închidă graniţele, Marea Bitanie s-a numărat printre ţările din afara Uniunii Europene care ne-au trimis cei mai mulţi turişti în 2019. Graniţele se deschid şi pentru britanici, spun autorităţile, însă în anumite condiţii. Raed Arafat: „Marea Britanie, care în mod normal, pe baza incidenței, s-ar afla în zona verde, va fi considerată ca fiind în zona galbenă. Ceea ce înseamnă că trebuie să vină cu test sau să fie vaccinat, şi asta din cauza prezenţei unei tulpini cu răspândire rapidă”.
2,7 milioane de străini au vizitat România în 2019, dar anul trecut numărul lor a scăzut cu 60%.