Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacția unor turiste străine care văd pentru prima dată „lolele” din Agnita

Your browser doesn't support HTML5 video.

Iarna a fost, totuşi, îmblânzită la Agnita, în judeţul Sibiu, de peste 260 de „lole" vesele şi gălăgioase. Sunt personaje care marchează un obicei străvechi al comunităţii saşilor.

 Au menirea să alunge spiritele rele, gerul şi ninsorile, iar strădania lor nu a fost, nici anul acesta, în zadar. Soarele a zâmbit în Agnita toată ziua.

Cu secole în urmă, obiceiul lolelor era legat de breslele din comunitatea de saşi. În fiecare an, lada de zestre a oraşului era înmânată noului staroste de către membrii cei mai respectaţi de obşte. Şi întreaga procesiune era însoţită de lolele mascate care făceau mare tărăboi, ca să alunge spiritele rele.

Lolele se adunau apoi în grupuri şi aleargau pe străzile vechiului oraş, pocnind din bici pentru a pune iarna pe fugă. Cine le-a recunoscut a primit drept recompensă câte o gogoaşă.

Citește și
somelier de lapte
Reacţia unui străin când bea pentru prima dată lapte românesc. "Cum alunecă în pahar..."

Fetiță: „Foarte fain, îmi place!” Reporter: „Ai primit şi ceva dulce?” Fetiță: „Da, o gogoaşă. Sunt înspăimântătoare aşa?”

Odată ce parada ajunge în centrul oraşului, fiecare breaslă îşi prezintă meşteşugul, prin dans.

Reporter: „Ce face o lolă?” Elena, lolă: „O lolă are grijă să readucă voia bună în oraş, printre oameni, e şi un simbol al prieteniei şi bineînţeles să păstreze tradiţia mai departe. Speriem şi iarna după cum se vede, a ieșit soarele.”

Reporter: „Cu ce speriaţi duhurile?” Mihaela, lolă: „În primul rând, cu biciul şi cu clopotul, sare. Eu fac parte din gaşca urşilor.”

Turiștii veniţi de peste tot au avut ce să admire şi s-au îndulcit cu deşertul sezonului: gogoşi pudrate cu zahăr.

Turiste străine: „E minunat! Fantastic!” Reporter: „De ce vă place?” Turiste: „E unic, original şi special. Costumele, tradiţiile ascunse. E minunată. Şi colorat. ” Reporter: „Aţi făcut fotografii pentru prieteni?” Turiste: „Da.” Reporter: „Gogoși aţi gustat?” Turiste: „Încă nu, dar aşteptam!"

Turist: „Sunt foarte frumose, uneori înspăimântătoare, dar îmi plac foarte mult. Iubesc tradiţia asta şi de 4 ani, când am ocazia, mă bucur să fac parte din tradiţia asta."

Bogdan Pătru, lolă: „Tradiţia loleleor este foarte foarte veche, în Agnita, este atestă acum 330 de ani şi făcea parte dintr-un proces mai complicat al saşilor, al breslarilor.”

Românii au preluat acest misterios obicei şi vor să-l păstreze intact, tocmai pentru că moştenirea harnicilor saşi să nu dispară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult