Prețul unei vizite la Cernobîl. Fosta centrală nucleară, destinație turistică pentru români
În preț este inclus şi un contor de radiaţii, astfel încât participanţii să fie conştienţi că se află în afara unui pericol, relatează Agerpres.
„Există interes în întreaga lume pentru aşa-zisul turism negru. Prima plecare este programată pentru 28 aprilie, anul viitor. Se va pleca cu un autocar de 48 de locuri, dar putem să suplimentăm locurile şi vom avea posibilitatea şi să o repetăm dacă vom vedea că va avea succes. Vom putea în viitor să organizăm lunar această excursie", a declarat Lucian Bădîrcea, CEO al agenției de turism Iri Travel.
Acesta susţine că vizita la fosta centrală nucleară nu reprezintă niciun pericol pentru turişti, nivelul radiaţiilor din zonă fiind de 160 de ori mai mic decât în cazul uneii radiografii.
„Cazarea se va face atât în Chişinău cât şi în Kiev, prima noapte în Chişinău şi alte două la Kiev. Excursia la Cernobîl se va face cu un ghid local, având un partener din Ucraina. Vizita la Cernobîl durează o zi şi fiecare participant la excursia asta va primi nişte contoare de radiaţii, astfel încât să aibă o imagine permanentă a indicelui de radiaţii de acolo", a mai spus Bădîrcea.
Excursia include vizita în oraşul Pripyat, abandonat de către locuitori în 1986, la grădiniţă şi şcoală, piscina orăşenească, clădirea Comitetului Executiv orăşenesc, unde a fost creat primul centru de urgenţă și hotelul Polissya, unde a existat un post de observaţie pentru operaţiile executate cu elicopterele peste ruinele reactorului 4.
Turiștii vor putea vedea și platforma de observație, zona secretă Cernobîl-2 Gia- Antenele gigantice ale "ARC-1" și oraşul secret din care asigurau urmărirea rachetelor balistice cu rază lungă de acţiune.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 27-10-2019 11:13