Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Plan de salvare a unui cătun italian, aproape abandonat. Ce pot face turiștii acolo

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un cătun italian, aproape abandonat, s-a transformat peste noapte într-un loc pe care turiştii, pasionaţi de mâncarea tradiţională italiană şi de peisajele din centrul peninsulei, nu trebuie să îl rateze.

Un grup de tineri localnici au pus la punct un plan pentru a salva satul de la depopulare şi au reuşit să facă asta transformând vechi clădiri abandonate în hosteluri.

Până de curând, clădirile vechi din piatră erau doar nişte grajduri abandonate, ascunse într-o vale din parcul Munţilor Simbruini, din centrul Italiei. Cu fonduri de la autorităţile regionale, câţiva tineri din sat le-au renovat şi le-au transformat într-un centru turistic, cu un restaurant şi camere de cazare.

Lorenzo Sciarretta, coordonator de proiect: „În Italia sunt peste 700.000 de clădiri, de multe ori publice, care sunt abandonate. Pe de altă parte, avem o generaţie întreagă de tineri care au nevoie de locuri unde să se întâlnească, să interacţioneze, să studieze sau să facă afaceri”.

Proiectul face parte dintr-o serie de măsuri iniţiate de autorităţi pentru a combate criza demografică din Italia şi şomajul uriaş printre tineri. Aproape 34% dintre ei nu lucrează şi rezultatul este că tot mai mulţi părăsesc zonele rurale şi chiar ţara, în căutare de muncă.

Citește și
RTI Oameni de vanzare
Acțiune masivă a poliției din România și Italia. Minore exploatate sexual, anchetă ”România, te iubesc”

Lorenzo Sciarretta: „Am investit şase milioane de euro. Am cerut comunităţilor locale, parcurilor publice, organizaţiilor din regiune să ne ofere clădirile lor abandonate şi să le transformăm în hosteluri sau în centre pentru turişti”.

Giada are 23 de ani şi lucrează la barul hostelului. A terminat universitatea şi era tentată să plece în altă parte, dar a decis să rămână acasă.

Lorenzo Sciarretta: „Poate fi o oportunitate. Am oferit locuri de muncă pentru toţi tinerii din zonă, toţi tinerii din Trevi, iar acum vor avea posibilitatea să rămână aici şi poate să-i convingă şi pe alţii să rămână unde au crescut”.

Hostelul este format din şase clădiri vechi din piatră, care au fost complet renovate, şi poate primi 36 de turişti. Preţurile pentru o noapte de cazare încep de la 35 de euro de persoană, cu micul-dejun inclus.

Sabrina Lombardozzi, turistă: „Mi se pare o idee excelentă, pentru că această regiune o merită, locurile sunt foarte frumoase, culorile sunt minunate. Şi e o metodă foarte bună de a da valoare regiunii Lazio, care nu e prea bine cunoscută”.

Italia are a doua cea mai îmbătrânită populaţie din lume şi se clasează la coada Uniunii Europene când vine vorba de rata de fertilitate, cu 1,27, faţă de media europeană de 1,53, potrivit cifrelor Eurostat din 2019.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult