Obiective turistice în județul Constanța. Locuri frumoase de vizitat la mare în România
Galerie foto
Județul Constanța se află în partea de sud-est a României și are o suprafață de 7.104 kilometri pătrați și este cel mai urbanizat județ din țară.
Constanța se învecinează la nord cu județul Tulcea, la est cu Marea Neagră, la sud cu Bulgaria și la vest cu Dunărea. În estul județului se află litoralul Mării Negre, locul în care cei mai mulți români își petrec vacanțele. Dar litoralul nu este singura atracție din Constanța.
Județul Constanța face parte din regiunea Dobrogei și este unul dintre cele mai populate din România. Are o economie diversificată, cu sectoare precum turismul, construcțiile navale, industria petrolieră și chimică, pescuitul, agricultura sau comerțul.
Portul din orașul Constanța joacă un rol important pentru economia națională și este unul dintre cele mai mari și dominante porturi din Marea Neagră.
Constanța este cunoscută pentru stațiunile de pe litoralul Mării Negre, precum Mamaia, Eforie Nord, Neptun, Jupiter și altele, care atrag turiști români și străini deopotrivă.
Dar aici se află și multe vestigii istorice precum Cetatea Capidava, cetatea Histria și Casino-ul din Constanța, obiective turistice populare.
Obiective turistice naturale mai puțin cunoscute în județul ConstanțaJudețul Constanța are și câteva obiective turistice naturale mai puțin cunoscute, pe care merită să le vizitezi dacă te afli aici.
De la Rezervația Naturală Dunele Marine și Cheile Dobrogei, la Peștera Limanu sau Rezervația Naturală Grindul Chituc.
Rezervația Naturală Dunele Marine de la AgigeaAceastă arie protejată de interes natural se află în comuna Agigea, în extremitatea central-estică a județului Constanța.
Aici vei putea vedea plante rare și un peisaj cu totul deosebit.
Dunele de nisip de la Agigea sunt unice în România și reprezintă un exemplu de ecosistem specific zonelor de coastă. Flora și fauna s-au adaptat la condițiile dure ale acestui mediu.
Aici găsești bujorul de stepă, ciucușoară de nisip, cârcel sau varză de mare.
Te poți plimba pe traseele amenajate pentru a vedea biodiversitatea acestui mediu. Deși este mai puțin cunoscut, acest obiect turistic natural capătă din ce în ce mai multă popularitate în rândul iubitorilor de natură.
Una dintre cele mai frumoase atracții din județul Constanța, Cheile Dobrogei reprezintă o zonă de defilee și chei spectaculoase.
Această zonă geologică oferă peisaje uimitoare și oportunități de explorare în natură.
Zona Cheile Dobrogei se întinde pe o suprafață de 10.929 hectare și include rezervațiile naturale Gura Dobrogei, Peștera La Adam și Peștera Gura Dobrogei.
Cheile sunt înconjurate de pajiști, păduri și stânci, oferind un habitat diversificat pentru o varietate de plante și animale. Această zonă este cunoscută pentru formațiunile calcaroase impresionante, cum ar fi stâncile abrupte, peșterile și dolinele.
Aici poți vedea păsări de pradă, mamifere și reptile. Printre speciile întâlnite în zonă se numără vulturul codalb, șopârla de stepă, șarpele de apă și multe altele. Poți face hiking, drumeții, escaladă sau plimbări pentru o experiență inedită într-un peisaj natural spectaculos și puțin cunoscut al Dobrogei.
Un alt obiectiv natural mai puțin cunoscut din județul Constanța este reprezentat de canaralele de la Hârșova, o arie protejată de interes național pe teritoriul administrativ al orașului Hârșova.
Acestea sunt două stânci cu înălțimea de peste 30 de metri, abrupte, deasupra apei și Celea Mică - Valea lui Ene, la 2 km de amonte. Aria încă păstrează resturi din pădurea care acoperea platoul dobrogean cu sute de ani în urmă.
Pe stâncile din amonte, care se numesc Dealul Cetății, s-a construit Cetatea Carsium pentru apărare.
Habitatul natural este deosebit și are o mare importanță ecologică.
Această zonă naturală unică este protejată și administrată de Agenția pentru Protecția Mediului Constanța și reprezintă un important punct de atracție pentru iubitorii de natură și pentru cei interesați de observarea și protecția avifaunei.
Grindul Chituc este cuprins între Gura Portiței și capul Midia și separă apele Lacului Sinoe de cele ale Mării Negre.
Se întinde pe o lungime de aproape 27 de kilometri, cu o lățime de 1-2 km și înălțimea de 1,5-2 m.
Grindul maritim face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și este rezervație naturală mixtă, aflându-se pe teritoriul administrativ al localității Corbu.
Dacă vizitezi această zonă vei putea observa peisajul modelat de valurile care vin dinspre est. Cuprinde lacuri, arii depresionare, pajiști cu grinduri marine joase și pajiști litorale.
Vei vedea aici plante plutitoare, dar și stuf sau papură. Fauna bogată a locului este cea care impresionează pe toată lumea. Este unul dintre cele mai importante obiective turistice naturale din județ.
Această rezervație naturală din sudul litoralului românesc se află între localitatea 2 Mai și Vama Veche, la granița cu Bulgaria.
Se întinde pe o suprafață de aproximativ 5.000 de hectare, de-a lungul a 7 km de coastă și este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice naturale din județul Constanța.
Zona marină protejată este cunoscută pentru biodiversitate și ecosistemele unice pe care le adăpostește.
Aici trăiesc o mare varietate de specii marine, inclusiv alge, corali, moluște, crustacee, pești și alte organisme marine.
Ce e cel mai frumos la această rezervație este că poți vedea delfinul comun, marsuinul sau afalinul. În plus, este singura rezervație submarină de pe litoralul Mării Negre.
Peștera LimanuDacă nu ai fost sau nu ai auzit de Peștera Limanu, trebuie să o vizitezi când ajungi în Constanța.
Este una dintre cele mai mari peșteri din România și este cunoscută pentru frumusețea și complexitatea sa. Are o lungime de aproximativ 3.500 de metri și este formată din mai multe galerii și săli impresionante, cu stalactite, stalagmite, draperii și formațiuni deosebite de calcit.
Pe lângă formațiunile calcaroase spectaculoase, peștera adăpostește și diverse fosile, precum și rămășițe ale faunei preistorice, ceea ce o face interesantă din punct de vedere paleontologic.
Constanța nu înseamnă doar litoral, iar acest lucru poate fi observat ușor datorită obiectivelor culturale și istorice de aici. Dacă vizitezi județul doar pentru aerul sărat al mării, atunci pierzi foarte multe din vedere.
Ia-ți câteva zile să explorezi obiectivele culturale și istorice, care sunt foarte interesante și cu ajutorul cărora poți cunoaște mai bine istoria județului și a orașului. Această listă te va ajuta să le vizitezi pe cele mai importante și interesante:
Cetatea Callatis din MangaliaRidicată la sfârșitul secolul al VI-lea î.Hr. de către coloniștii dorieni și la porunca unui oracol, Cetatea Callatis se află pe locul unei așezări getice numită Cerbatis sau Acervetis.
Inscripțiile epigrafice descoperite la Mangalia arată că această cetate ar fi fost ridicat în urma poruncii unui oracol.
Se pare că în secolul al IV-lea î.Hr., cetatea a cunoscut o dezvoltare economică și social-politică puternică.
Primele monede emise de Callatis erau, de fapt, piese de argint care aveau pe o față capul lui Heracles, iar pe cealaltă atributele zeității.
Istoria acestei cetăți este una extrem de interesantă, așa că dacă te afli în Constanța, nu ezita să vizitezi locul pentru o incursiune în ceea ce pare o altfel de lume.
Cetatea CapidavaCetatea Capidava este un monument istoric. A fost o fortăreața de la frontiera Dunării de Jos și face parte dintre cele 24 de situri arheologie din Dobrogea.
Cetatea Capidava a servit drept punct de apărare în timpul Imperiului Roman. Fortificația a fost construită de soldații din Legiunea V Macedonia și Legiunea XI Claudia, în timpul Împăratului Traian.
Printre rămășițele pe care le poți vedea aici se numără zidurile de apărare, construite din piatră, cu turnuri de apărare și porți fortificate, precum și clădiri și sanctuare, inclusiv un templu roman dedicat zeiței Fortuna.
De-a lungul timpului, cetatea a fost distrusă și reconstruită de mai multe ori, iar astăzi rămășițele ei pot fi vizitate în cadrul unui sit arheologic deschis publicului.
Capidava este un important obiectiv turistic pentru iubitorii de istorie și arheologie, oferind o perspectivă interesantă asupra istoriei antice a acestei regiuni și a influențelor culturale diverse care au existat în această zonă de-a lungul mileniilor.
Un alt obiectiv cultural și istoric din județul Constanța este Cetatea Histria. O fostă colonie greacă lângă gurile Dunării. A fost prima așezare urbană de pe teritoriul românesc actual și a fost sub stăpânire romană din secolele I-III d.Hr.
Histria a avut un rol important la revolta orașelor pontice împotriva lui Lisimah, regele macedonean, dar și la războiul împotriva Bizanțului.
Orașul a avut o dezvoltare fructuoasă timp de aproape 1300 de ani. În secolul VII d.Hr. a fost abandonat.
Aici au fost bătute primele monede de pe teritoriul României - monede turnate de argint cu simbolul orașului reprezentant de un vultur pe un delfin.
Monumentul Tropaeum Traiani de la AdamclisiAcest monument roman din Adamclisi a fost ridicat în cinstea împăratului roman Traian, între anii 106-109 d.Hr., ca simbol al victoriei romanilor asupra geto-dacilor.
Se află în regiunea podișului Negru Vodă, la 60 de km sud-vest de Constanța. Monumentul a fost reconstituit în 1977 și astăzi reprezintă unul dintre cele mai importante vestigii romane de pe teritoriul României.
Ansamblul este format din monumentele Cetatea Tropaeum Traiani, Bazilică, Necropolă, Ansamblu de apeducte, monumentul triumfal Tropaeum Traiani, Altarul roman de la Adamclisi, Tumul roman, Temele cetății Tropaeum Traiani și locuințe extramurane.
Este unul dintre cele mai importante monumente antice de pe teritoriul României, motiv pentru care este un obiectiv cultural și istoric de neratat, dacă ajungi în Constanța.
Situată în apropiere de satul Ion Corbin, această peșteră are reputația de a fi primul lăcaș de cult creștin din România.
O legendă spune că în urmă cu 2000 de ani, când apostolul Andrei a ajuns în Dacia, ar fi locuit în această peșteră.
Peștera Sfântului Andrei este parte din complexul mănăstirii Peștera Sfântului Apostol Andrei.
A fost descoperită în anul 1918 și în apropiere se află Izvorul Sfântului Apostol Andrei.
Un loc încărcat de legende, istorie și credință. Dacă te afli în Constanța, vizitează-l pentru a vedea turla de 4 metri înălțime care trece prin tavanul peșterii.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: constanta , turism , evergreen , obiective turistice
Dată publicare: 29-04-2023 11:57