Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Festival de muzică folk și rock la munte. Turistă: ”Distracție până la capăt”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea rea cu ploaie şi ceață nu i-a împiedicat pe turiştii de la munte să se distreze.

Mii de oameni s-au strâns cu corturile la poalele masivului Piatra Craiului, unde zilele acestea se desfăşoară un festival de muzică folk şi rock. Ziua au folosit-o pentru drumeţii, escaladă sau odihnă în hamac, iar seara e rezervată muzicii şi dansului.

O mare de corturi s-a aşternut încă de joi la poalele Pietrei Craiului. Mulţi nu s-au aşteptat la o vreme atât de capricioasă, aşa că dis de dimineaţă au făcut un drum până la oraş să-şi cumpere pelerine de ploaie, prelate pentru corturi şi cizme de cauciuc.

Turistă: ”Distracţie până la capăt! Ploaia nu ne opreşte. De asta am şi venit. Că plouă, că e soare, distracţie. Şi formaţii foarte mişto.”

Jocurile de cabană, caricaturile la minut, tiroliana şi panoul de căţărare sunt doar câteva dintre activităţile care le-au ocupat timpul celor veniţi la festival.

Citește și
turisti munte
Mii de români petrec la munte zilele libere de Sfânta Maria. Prețurile la cazare

Organizatorii festivalului au avut grijă să rezerve o suprafaţă generoasă mâncărurilor gătite. Toată ziua grătarele au sfârâit, iar ceaunele au dat în clocot. Tanti Margareta şi cele 10 ajutoare ale sale nu au avut nicio clipă de odihnă.

Turist: ”Fasolea la ceaun e cea mai indicată. După ce ai venit seara de pe munte, o iahnie de fasole cu cârnăciori e cea mai bună.”

Seara, montaniarzii se strâng în jurul scenelor, unde mai multe formaţii folk şi rock încing atmosfera. Distracţia tine până spre dimineaţă, iar meteorolgii anunță că, în weekend, vremea se va îmblânzi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult