De ce consideră primarul din Dubrovnik că scăderea numărului turiștilor este o „oportunitate minunată”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Spun că privesc toată această perioadă ca pe o pauză, pentru a se reinventa, şi mizează de acum pe un turism sustenabil, "aerisit" pe tot parcursul anului, față de unul sezonier, supraaglomerat.
Panorama spectaculoasă a orașului Dubrovnik ne explică simplu de ce această veche cetate medievală este supranumită "Perla Mării Adriatice". Fermecați de minunăția locului au fost chiar și producătorii serialului "Urzeala Tronurilor", care au filmat aici mai multe episoade din faimoasa serie.
Celebritatea a venit cu un preţ. În ultimii ani, orașul medieval a fost copleșit de numărul mare de turiști și de navele de croazieră, care "vânau" un loc de parcare în port. Mulțimile de oameni abia mai reușeau să se deplaseze pe străduțele înguste. Uneori erau nevoiți să stea chiar și la coadă în fața porților imense ale cetății, așteptându-și rândul să intre.
Dar vara aceasta este cu totul diferită. Turiștii se pot plimba în voie pe faimoasa stradă centrală Stradun, pot să-și găsească fără prea mari probleme un loc la restaurantul preferat, sau pur și simplu să se relaxeze.
Deși numărul vizitatorilor este vizibil mai mic față de anii precedenți, primarul orașului are o altă perspectivă.
Mato Frankovic, primar Dubrovnik: „Eu privesc această situație drept o oportunitate minunată, pentru ca turiștii să vină la Dubrovnik și să vadă acest oraș cu alți ochi, să se bucure din plin de el. Plajele nu sunt supraaglomerate. După cum ați văzut, nici străzile nu sunt ticsite de oameni, așa că este o ocazie unică pentru cei care vor să vină și să vadă orașul Dubrovnik așa cum e acum, într-o lumină diferită.”
Spre deosebire de verile trecute, lipsesc turiștii din Satele Unite, Canada, Australia sau Marea Britanie. În schimb, pe străzi se aude tot mai mult limba croată, semn că mulți s-au reorientat spre turismul intern.
Ivan Vukovic, ghid turistic: „Oamenii probabil încă mai cred că oraşul Dubrovnik este aglomerat, pentru că ni s-a pus această ștampilă din cauza numeroaselor nave de croazieră care veneau aici și peste tot era plin. Acum, pentru că oamenii vor să fie mai responsabili din cauza coronavirusului și trebuie să mențină o distanță fizică față de cei din jur, cred că Istria și Dalmația sunt o opțiune mai bună decât Dubrovnik.”
Oficialii croați spun că sunt mulțumiți de modul cum și-a revenit sezonul estival, după ce în primăvară au avut pierderi financiare enorme din cauza dificultăţilor provocate de pandemia de coronavirus. Și, deși încasările au scăzut la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, orașul Dubrovnik rămâne o opțiune mult mai bună față de alte destinații de vacanță din Europa.