Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Competiție de schi pentru copii, la Păltiniș: „Eu mă dau de 7 ani, de la 3 ani”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vacanța de șapte zile este la final, iar cei mai norocoși s-au bucurat în taberele de schi de la munte de multă zăpadă, veselie și mișcare.

În stațiunea Păltiniș, mini-vacanța a fost sărbătorită cu un concurs de schi dedicat celor mici, iar aproape 100 de juniori au luat parte la el.

Schiorii juniori, de la 4 până la 14 ani, s-au întrecut pe pârtiile din staţiunea Păltiniş într-un concurs organizat special pentru ei. Dacă unii participanţi au deja experienţ[, alţii au intrat în competiţie doar cu lecţiile luate în această vacanţă.

Fetiță: „Foarte fain traseul. E foarte fain să sari pe rampe şi să mergi cu viteză, decât alte sporturi."

Băiat: „Eu mă dau de 7 ani, de la 3 ani, şi mie îmi palce schiul pentru că poţi să te dai foarte rapid."

Citește și
Control schi
Viețile copiilor de pe pârtie, puse în pericol de monitorii de schi. Justificarea acestora

De competiţie au avut parte şi prichindeii pasionaţi de snowboard. Când vine vorba de placă, ei spun că acest sport îţi dă mai multă libertate decât schiatul.

Reporter: „Cum a fost concursul?” Băiețel: „Greu, pentru că au fost mulţi copii şi m-am chinuit dar am reuşit."

De pe margine, părinţii abia şi-au putut stăpâni emoţiile şi au urmărit toate mişcările micilor concurenţi.

Tată: „Toţi dorim să fie competitivi şi să ajungă la un moment dat un posibil campion. Plus că petrec foarte mult timp liber în natura şi este un lucru foarte important pentru noi şi pentru ei."

Mamă: „Am mai venit, dar nu sunt profesionişti. Fac de plăcere, le place şi au bucurie şi pe noi ne bucură lucrul ăsta."

Cei 95 de concurenţi au avut de parcurs un traseu gândit special pentru schi şi snowboard. Toate elementele au fost adaptate astfel încât să se poată descurca şi cei mai mici participanţi.

Plin de copii dornici de distracţie a fost şi derdeluşul, iar aici nu s-a mai ţinut cont de vârstă. Cu mic, cu mare, toată lumea a alunecat la vale în chiote de bucurie.

Sezonul de iarnă va ţine la Păltiniş până în lună martie, mai ales ca zăpada încă rezistă. Aici un tichet pentru întreaga zi care va permite accesul pe toate pârtiile costă 85 de lei. Pentru a închiria o sanie plătiţi 15 lei, iar dacă vreţi să luaţi lecţii de schi, pentru o oră de instructaj veţi plăti 130 de lei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult