Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce vor păți turiștii care își fac nevoile în mare. Decizie ciudată a primăriei din Marbella

Orașul Marbella îi va amenda cu 750 de euro pe turiștii care urinează de pe dig sau de pe mal în mare, însă nu și pe cei care fac acest lucru în apa propriu-zisă, au anunțat autoritățile locale.  

Consiliul Municipal al Marbella, în Spania, a anunţat o amendă de 750 de euro pentru orice ”evacuare psihologică în mare sau pe plajă”, cotidianul El Correo preciza că recidiva costă 1.500 de euro, iar toată lumea şi-a imaginat că era vorba despre interdicţia de a-ţi face nevoile în apă, relatează BFMTV.

Această măsură a provocat un scandal în rândul locuitorilor. ”Cine-şi va da seama? Meduzele?”, întreba unul dintre ei la emisiunea ”Tiempo al tiempo”.

Însă se pare că hotărârea adoptată de municipalitate a fost greşit interpretată, iar un purtător de cuvânt al Consiliului, contactat de cotidianul britanic The Guardian, a clarificat problema.

”Hotărârea municipală nu impune sancţionarea pentru că ai făcut pipi în mare”, declară alesul.

Citește și
José Antonio Hernández Pérez-Solórzano
Ambasadorul Spaniei la București: ”Românii sunt foarte apreciați”. Suntem a doua cea mai mare comunitate străină

Într-adevăr, textul reglementează cu privire la eventuale infracţiuni ”antisociale pe plajă, aşa cum aceste fapte sunt reglementate în orice spaţiu public, de exemplu pe străzile oraşelor”, a precizat el.

El evocă o eroare de intrepretare şi precizează că interdicţia de a urina în apă îi vizează pe cei care o fac de pe mal sau de pe dig.

Marbella este departe de a fi singurul oraş spaniol care să reglementeze acest tip de lipsă de politeţe.

85 de milioane de turiști au vizitat Spania în 2023

La Vigo, în Galicia, persoanele vcare se fac vinovate de ”evacuare psihologică pe plajă sau în mare” se expun unei amenzi de 750 de euro de la 15 iunie 2022.

La fel stau lucrurile la Malaga, în Andaluzia, unde amenda este de 300 de euro.

Această măsură vizează nu doar o asanare a coastelor spaniole, ci şi o îmbunătăţire a confortului milioanelor de turişti cale le vizitează anual.

Ea este adoptată adesea împreună cu alte reguli, ca de exemplu interdicţia de a folosi săpun în apa mării sau de a pune prosopul pe un şezlong pentru a-l rezerva întreaga zi.

În fiecare vară, Spania se pregăteşte să primească numeroşi turişti din toate colţurile lumii. În 2023, 85 de milioane de turişti au vizitat Spania, potrivit Institutului Naţional spaniol de statistică (INE).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult