Ce a pățit o pasageră care nu s-a ridicat deloc în timpul zborului. Avertisment pentru turiștii care călătoresc cu avionul
Galerie foto
Originară din Londra, tânăra a călătorit cu avionul în Australia. Aceasta a dorimit aproape tot zborul, care a durat în total 20 de ore.
Două zile mai târziu, piciorul ei a început să se umfle. Diagnosticul a fost unul tragic însă. S-a dovedit că are un cheag de sânge care îi pune viața în pericol.
„Se simțea mai fierbinte decât celălalt picior și mă enerva atât de mult încât nu puteam să dorm”, a declarat Lois, conform DailyMail.
Tânăra spunea că simțea că are o bilă în gambă. Ea avea să afle că în urma călătoriei cu avionul a dezvoltat un cheag de sânge la piciorul stâng.
Șansele de formare a cheagurilor de sânge sunt mai mari după zborul cu avionul, din cauza perioadelor lungi în care nu ne mișcăm și din cauza presiunii atmosferice. Riscul este mai mare în cazul persoanelor care au probleme de circulație, fumează, au antecedente familiale sau iau anumite medicamente.
Tânăra a lansat acum un avertisment în urma experienței sale neplăcute. Ea susține că ciorapii de compresie au un rol foarte important și recomandă pasagerilor să se miște în timpul zborurilor de lungă durată.
„În timpul zborului nu m-am ridicat deloc, deoarece mă simțeam confortabil pe scaunul meu. M-am ridicat o singură dată, la sfârșit, pentru a merge la baie. În afară de asta, am dormit tot timpul”, a spus ea.
Deși tatăl ei a avertizat-o să se miște frecvent și i-a dat șosete de compresie pe care să le poarte, ea i-a ignorat sfatul.
„Regret enorm acest lucru acum”, a adăugat ea.
După ce a mers la spital, un test de sânge și o ecografie au confirmat că avea o tromboză venoasă profundă (TVP) de patru centimetri.
Medicii i-au recomandat să aștepte ca cheagul să se dizolve de la sine. Cu toate acestea, ea va avea nevoie de controale în următoarele două luni.
„Au spus că va trebui să fiu atentă în următoarele trei, până la șase luni. Acum voi fi predispusă la ele în viitor și va trebui să port și șosete de compresie”, a spus ea.