Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Castelul din România unde te poți caza. Locul este desprins din povești

Castelul Ghica din Dofteana, situat în arealul Văii Trotușului, județul Bacău, este una dintre proprietățile istorice ale familiei Ghica (Ghika, Ghyka), alături de Palatul de la Comănești.

Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil romantic, castelul a fost inițial destinat să servească drept castel de vânătoare.

Domeniul din jurul castelului era renumit pentru partidele de vânătoare. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 1941-1944, castelul a găzduit Comandamentul Wehrmachtului.

După întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, a fost devastat de armata sovietică, similar cu alte proprietăți ale familiei Ghika din Comănești și Dărmănești.

Astăzi, castelul și parcul care îl înconjoară fac parte din patrimoniul național de istorie și arhitectură și se numără printre cele mai frumoase obiective turistice din județul Bacău. 

Citește și
pasajul doamna ghica
A fost inaugurat Pasajul Doamna Ghica. Circulația pe pod, deschisă joi

De asemenea, , acesta este considerat unul dintre cele mai impresionante castele din România, datorită arhitecturii sale remarcabile și istoriei bogate.

Parcul este dotat cu un lac de 1800 mp, adăugând la farmecul locului. În ultimii ani, au fost realizate mai multe lucrări de conservare, reparații și investiții pe această proprietate, inclusiv transformarea vechii „hulubării” într-o pensiune turistică cu șase camere și apartamente dotate cu băi proprii.

Castelului Ghica din Dofteana - istoric

Castelul Ghica din Dofteana, situat în arealul Văii Trotușului din județul Bacău, este o proprietate istorică deținută de familia Ghika, alături de Palatul de la Comănești.

Construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, castelul a fost inițial conceput ca un castel de vânătoare. Domeniul era renumit pentru partidele de vânătoare și recoltarea de trofee, datorită faunei bogate din apropierea muntelui Nemira și a râului Trotuș.

În 1887, Neculai N. Ghika a inițiat construirea unei locuințe administrative denumite „hulubărie”.

Ulterior, un arhitect italian a fost angajat pentru a pune în practică planurile de construcție, folosind materiale și meșteri din străinătate. Castelul a servit ulterior ca reședință de vară și de vacanță pentru familia Ghika.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, între 1941-1944, castelul a găzduit Comandamentul Wehrmachtului. După întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, a fost devastat de armata sovietică, similar cu alte proprietăți ale familiei Ghika din Comănești și Dărmănești.

Domeniul a fost naționalizat în două etape, în 1945, prin aplicarea Reformei Agrare, și ulterior, când castelul și restul domeniului au trecut în proprietatea statului.

Fostul castel de vânătoare a devenit pe rând sediul unor instituții de stat, precum spital TBC, casă de copii și sanatoriu de reumatologie infantilă.

Castelul și parcul din jur fac parte din patrimoniul național de istorie și arhitectură. Domeniul include un lac de 1800 mp și arbori seculari.

Clădirea are patru nivele: demisol, parter, etaj și mansardă. Holul central pe două nivele, șemineul principal din granit și lambriurile din lemn sunt câteva dintre elementele originale rămase funcționale.

După 1989, moștenitorii nu au solicitat retrocedarea domeniului, care a rămas în proprietatea consiliului local până târziu în anii 2000.

Din cauza costurilor de întreținere, s-a decis scoaterea la licitație publică a domeniului. După mai multe licitații fără succes, castelul și domeniul au fost vândute.

În 2022, Consiliul Județean Bacău a aprobat exercitarea dreptului de preempțiune pentru cumpărarea Castelului Ghika din Dofteana.

Prețul de achiziție urma să fie negociat, după ce Ministerul Culturii a refuzat să cumpere clădirea.

Toți consilierii județeni au votat în favoarea achiziționării castelului, confirmând astfel importanța acestei clădiri de patrimoniu.

Parcul Dendrologic Dofteana

Parcul Dendrologic Dofteana este o colecție științifică de specii dendrologico-silviculturale, cuprinzând peste 660 de specii și varietăți de arbori.

Înființat în 1908, parcul se întinde pe o suprafață de 24 de hectare și este considerat a doua cea mai mare colecție silviculturală din România, după Arboretumul Simeria.

Parcul este administrat de Inspectoratul Silvic Județean Bacău și este parte din arealul Nemirei, o rezervație naturală protejată de către Academia Română din anul 2000.

Parcul a fost înființat în 1908 de către silvicultorul Iuliu Moldovan, originar din Arad. Înainte de a ajunge la Dofteana, Moldovan a lucrat ca șef de ocol silvic în Slovacia și inspector în inspecția de stat a Imperiului Austro-Ungar la Viena.

Prieten al familiei Brătianu, Moldovan a fost invitat la Dofteana, unde familia Brătianu a achiziționat terenuri și păduri aparținând domeniului Creditului Funciar Rural Dofteana.

Ei au asigurat fondurile necesare pentru constituirea parcului dendrologic. Moldovan a adus semințe forestiere din America, Asia și Europa, cercetând circa 3.000 de specii de arbori și arbuști.

Multe dintre aceste specii s-au aclimatizat bine și au devenit parte din pădurile locale. Moldovan a activat în parc până în 1936, anul decesului său.

După 23 august 1944, parcul a suferit primele distrugeri majore, când sătenii, instigați de ruși, au distrus o mare parte din parc, clădirile și arhiva existentă. Refacerea parcului a început în 1947 și cercetările asupra speciilor forestiere au continuat.

Rezervația are o suprafață totală de 36 de hectare, din care 24 de hectare sunt ocupate de colecția efectivă.

Parcul este cunoscut pentru arboretumul său de rășinoase exotice, incluzând specii precum Pinus strobus, Pinus Jeffreyi, Pinus ponderosa, Pinus wallichiana, Pinus banksiana, Pinus contorta, Larix decidua var. polonica, Larix kaempferi, Picea orientalis, Picea obovata, Thuja plicata și Pseudotsuga menziesii. În anii următori, au fost plantate noi biogrupe de puieți, incluzând specii precum Cryptomeria japonica, Juniperus virginiana, Thuja occidentalis, Carya glabra și Diospyros virginiana. Multe dintre aceste specii sunt unice în România și Europa.

Parcul dispune de solarii și pepiniere care produc anual 300.000 de puieți, destinați plantării în diverse județe ale țării. De asemenea, parcul servește ca loc de practică pentru specialiști și elevi din domeniul silviculturii.

Parcul Dendrologic Dofteana se află în satul Hăghiac, comuna Dofteana, județul Bacău. Accesul se face de pe drumul județean 116D, care se desprinde din drumul național DN12A, la aproximativ 4 km de centrul comunei, în direcția Rezervației Naturale Nemira.

Castelul Ghica din Dofteana, județul Bacău - program de vizită și oferte de cazare

Castelul Ghika din Dofteana are patru nivele: demisol, parter, etaj și mansardă, iar fiecare nivel are aproximativ 500 de metri pătrați.

Castelul poate fi vizitat după următorul program:

· Marți – Duminică – 09:00-18:00

· Luni - închis.

· Tarife – 7.50 lei adult

· 5 lei copii, elevi, studenți

· copiii cu vârsta mai mică de 10 ani beneficiază de gratuitate

Cine deține Castelul Ghica

În prezent, palatul este deținut de un proprietar privat. Fosta "hulubărie" din cadrul parcului a fost transformată într-o pensiune, cunoscută sub numele de "Dofteana Park", care recreează atmosfera secolului al XIX-lea și găzduiește diverse evenimente cultural-artistice.

Pensiunea Dofteana Park este construită pe fostul domeniu Ghika și a fost realizată prin renovarea, extinderea și modernizarea vechii case de vânătoare din 1888. Domeniu pensiunii are o suprafață de aproximativ 10 hectare, iar cazarea se face în camere frumos renovate, cu mobile rustic și facilități moderne.

Prețul pentru o cameră dublă este de 180 de lei pe noapte. O cameră King deluxe costă 200 de lei pe noapte, iar un apartament cu 2 dormitoare costă 230 de lei pe noapte. Toate camerele au baie proprie și televizor, iar cei care au fost aici recomandă locul, în special pentru peisajele și clădirea extrem de frumoasă.

Pe lângă cazare, aici poți organiza o mulțime de evenimente, inclusiv nunți, team-buildinguri sau alte evenimente speciale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult