Afacerile care iau avânt în Delta Dunării. Atracțiile oferite turiștilor care vor să aibă o experiență de vis
Your browser doesn't support HTML5 video.
Casele în care sunt primiți turiștii au fost amenajate cu tot confortul de la oraș, dar păstrează arhitectura zonei.
Iar după o masă cu pește proaspăt, urmează o plimbare cu barca, pe canalele Deltei.
Alex Filip a cumparat acum doi ani o casă veche lipovenească în comuna Sarichioi. Atunci cand a renovat-o, a pastrat acoperisul din stuf și tamplaria albastră, amprenta Deltei. Dar spune că mai este nevoie de ceva pentru o afacere care pune accent pe tradiție: de oamenii locului.
Alex Filip, proprietar agropensiune: "Cred ca un bussines de genul asta ar trebui sa puna foarte mult accent pe comunitate. Asta am facut si noi. Noi nu vrem sa le facem pe toate, ci ne-am dorit sa implicam diferiti furnizori locali de servicii"
Deşi poate oferi trei mese pe zi, tânărul a inclus în ofertă doar mic-dejunul şi cina. Pentru masa de prânz, clienţii sunt îndrumaţi spre cherhanalele de pe malul lacului Razim sau la Gura Portiţei.
După masă, turiştii îşi pot face siesta în barcă. Alex, spre exemplu, a pornit o mică afacere cu lotca de pescuit a bunicului său.
Alex Onofrei, proprietar lotca: Suntem o comunitate destul de măricică ce-i drept dar suntem uniţi şi dacă unul cazează, altul plimba, altul oferă servicii de entertainment şi tot aşa. Noi, ca tineret, chiar vrem să rămânem în sat şi nu vrem să ni-l părăsim"
Cine vrea să îmbine Delta cu marea poate merge la Sfântu Gheorghe, localitate faimoasă pentru plaja sălbatică, dar şi pentru storceag, o ciorbă gustoasă din pește.
Mirel este unul dintre pescarii care furnizează peşte proaspăt bucătarilor. Azi a avut noroc.
Mirel Efimov, pescar: Pescuim la vintire, e un tip de scule de pescuit, tip capcană, îl punem în apă şi o dată la 3 - 4 zile ieşim pe apă, îl verificăm şi vedem ce exemplare prindem.
De priceperea localnicilor depind şi afaceri de zeci de milioane de euro, precum acest complex de 4 stele.
Liliana Smira, manager resort 4 Stele: "Noi mai trimitem oaspeţi la masă, le recomandăm o masă tradiţională la localnici, mai închiriem diferite ambarcaţiuni"
Delta e frumoasă şi primitoare inclusiv iarna, aşa că oamenii locului au de lucru tot anul.