50 de biserici fortificate din satele săsești, deschise pentru turiști: „Transilvania nu e doar despre Dracula"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe lângă turul acestor așezăminte istorice, musafirii vor savura delicioasele preparate săseşti, româneşti şi maghiare.
Cea mai nouă atracţie a turului bisericilor fortificate din Transilvania se află în satul Alma Vii, judeţul Sibiu. Lăcaşul de cult, vechi de mai bine de 800 de ani, tronează pe un deal. Zidurile şi turnurile au fost renovate în urmă cu doi ani.
Cristian Vasilescu, turist: „Este foarte bună ideea, pentru că îţi oferă posibilitatea să descoperi nişte locuri pe care nu le-ai mai vizitat niciodată. Habar nu aveam că există şi a avea un astfel de card, care te îndeamnă să vezi 50 de monumente, mi se pare fenomenal."
În turul „Descoperă sufletul Transilvaniei", ajuns la a cincea ediţie, intră şi satul Biertan. Anul trecut, 60.000 de turişti au vizitat acest loc, încărcat cu legende.
Turist american: „Să vezi cum erau lucrurile în secolele trecute, toate bisericile fortificate, modul de apărare împotriva primejdiilor, toate acestea sunt fascinant. E plăcut să vezi că Transilvania nu e doar despre Dracula şi vampiri, e mult mai mult."
Anul acesta, organizatorii au adus şi un duhovnic de vacanţă.
Christian Plajer, prim preot al Bisericii Negre: „Preotul de vacanţă o să le stea la dispoziţie dacă e solicitat în acest şes, va face rugăciuni, va ţine meditaţii în biserici. Lle facilitam şi discuţii pe teme spirituale, adeseori oamenii vin în concediu cu speranţa de a scăpa de probleme lor de acasă."
Cardul cu care pot fi vizitate 50 de biserici evanghelice fortificate costă 50 de lei. În toată ţara sunt peste 160 de asemenea construcţii istorice, dar din păcate nu toate sunt în stare bună. Reprezentanţii bisericii evanghelice au obţinut fonduri europene, cu care urmează să reabiliteze 14 dintre ele.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!