Cum a ajutat George Bush sistemul medical din România, imediat după căderea lui Ceaușescu
În timp ce poporul american își lua adio de la al 41-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, David Jones Sr. și-a adus aminte de telefonul pe care l-a primit de la George H.W. Bush și care a dus la o campanie de ajutorare a României care a durat 16 ani.
După căderea regimului comunist din România, Bush l-a sunat pe David Jones Sr. și l-a întrebat dacă vrea să contribuie la reabilitarea sistemului medical românesc, care era la pământ din cauza managementului defectuos din timpul regimului Ceaușescu. David a răspuns imediat afirmativ, iar prima vizită pe care a făcut-o în România a fost în 1990, imediat după moartea soților Ceaușescu.
Potrivit Cincinnati.com, el spune că, împreună cu echipa sa, nu le-a venit să creadă ce au văzut în România. Clădiri istorice găurite de gloanțe. Oameni care stăteau la cozi ca să cumpere pâine. Vitrine de magazine goale, fără mărfuri, iar sărăcia se simțea peste tot, spune și Virginia Judd, fost șef al Fundației Humana, care a fost de 25 de ori în România.
În spitale, ea a văzut săli de operație cu ferestre deschise. Consumabilele medicale, precum seringile, erau rare. Medicii chirurgi foloseau același leucoplast de mai multe ori, iar multe medicamente nu puteau fi găsite nicăieri.
Doctorii erau plătiți cu 30 de dolari pe lună și nu aveau nicio cunoștință despre avantajele sistemului medical occidental. Iar modalitatea proastă în care erau făcute analizele de sânge a dus la răspândirea virusului HIV.
Din 1990 până în 2006, peste 200 de voluntari, cei mai mulți din Louisville, medici și asistente medicale, au ainstruit cadrele medicale din România. De asemenea, au fost donate echipamente și produse medicale în valoare de aproape 11 milioane de dolari.
În 2006, programul a luat sfârșit, deoarece scopul a fost atins. În acel an, Bush a scris o introducere de o pagină pentru cartea ”The Dacian Chronicles”, un volum care a fost publicat în Louisville despre acest proiect.
Sursa: Cincinnati.com
Dată publicare: 06-12-2018 15:52