VIDEO. Imagini uimitoare din timpul eclipsei de soare. Cum s-a văzut în SUA și Canada
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
La punctul maxim al aşa-numitei eclipse inelare, de pe Pământ s-a putut vedea Luna ajungând treptat în dreptul Soarelui, care s-a transformat, timp de câteva minute, într-un inel luminos subţire, ca un ''cerc de foc'' pe cerul de iunie.
Imaginile din înregistrarea VIDEO au fost filmate în SUA, Canada și parțial Europa.
Acest spectacol ceresc a putut fi văzut doar de locuitorii aflaţi la cele mai înalte latitudini, care se situează chiar pe axă: nord-vestul Canadei, extremitatea nordică a Rusiei, nord-vestul Groenlandei şi Polul Nord, unde ocultaţia discului solar este de 87,8%, potrivit Observatorului Astronomic din Paris, citat de AFP și preluat de Agerpres.
Eclipsa inelară este, de asemenea, vizibilă, însă doar parţial, din nord-vestul Americii de Nord, dintr-o mare parte din Europa, inclusiv din România, Franţa şi Marea Britanie, precum şi dintr-o parte a nordului Asiei.
La aceste latitudini, pasionaţii de astronomie pot observa o fracţiune din Soare acoperită de discul negru al Lunii, în proporţie de 20% la Londra, de 16% la Lille, de 13,2% la Paris, de 5,5% la Toulouse şi doar de 2,8% la Marsilia.
Aceasta este prima eclipsă inelară din anul 2021 şi a 16-a din secolul XXI.
Acest fenomen astronomic are loc atunci când Soarele şi Luna sunt perfect aliniate cu Pământul. Dacă diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, o parte a coroanei de foc rămâne vizibilă.
O eclipsă totală, care scufundă pentru scurt timp o parte a planetei în întuneric, apare atunci când diametrul Lunii corespunde exact cu cel al Soarelui, aşa cum este perceput fenomenul de pe Pământ.