Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Urme misterioase de degete, găsite într-un sit arheologic din Abu Dhabi

Urme misterioase ale unor degete au fost găsite în câteva cărămizi aflate într-un sit arheologic din Emiratele Arabe Unite.

Potrivit Fox News, urmele de degete au fost găsite la sit-ul Hili 2 din Abu Dhabi, care face parte din patrimoniul monial UNESCO.

Departamentul de Cultură și Turism din Abu Dhabi a precizat într-un mesaj postat pe Facebook că aceste urme ar putea furniza detalii vitale pentru arheologi, deoarece ”ar putea indica adoptarea unei tehnici avansate în construcții”.

Cercetările arată că meșterii din antichitate își foloseau mâinile pentru a face crestături în cărămizile din noroi. Apoi, aceste crestături erau umplute cu mortar, care fixa zidurile.

Citește și
Luna
Fenomen misterios. Ce ar putea însemna luminile apărute pe suprafața Lunii

Experții au mai găsit la Hili 2 o mulțime de artifacte.

”Printre descoperiri se află cuptoare de lut foarte bine conservate în care se aflau pietre arse, despre care se bănuiește că erau folosite la încălzirea mâncărurilor.” - mai spun oficialii.

Sit-ul Hili este faimos pentru sistemul său sofisticat de irigații care datează din Epoca de Fier.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult