Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sunete ”dintr-o altă lume”. Ce se aude în prima înregistrare audio de pe Marte

Sonda Insight a înregistrat, în premieră, sunete de pe planeta Marte, pe care le-a transmis pe Pământ.

Astfel, acum putem asculta, în premieră absolută, sunetul vântului de pe Marte, sub forma unei vibraţii înregistrate de sonda InSight şi difuzate vineri de NASA, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Suflul vântului a fost înregistrat de un seismometru de la bordul sondei, precum şi de un senzor de presiune.

Vântul a făcut să vibreze panourile solare ale sondei InSight, iar această vibraţie a fost înregistrată şi trimisă spre Terra.

Citește și
robotel nasa
Cum au sărbătorit americanii ajungerea Sondei InSight pe Marte

"Sunt primele 15 minute de date" adunate de una dintre părţile componente ale seismometrului, a explicat Thomas Pike de la Colegiul Imperial din Londra, responsabilul ştiinţific care se ocupă de acest instrument.

"Este ca şi când un drapel ar fi fost umflat de vânt", a explicat el, adăugând că sunetul este produs de circulaţia aerului dintr-o "altă lume".

Deocamdată seismometrul se află pe corpul sondei, urmând a fi depus pe solul marţian pentru a surprinde vibraţiile care traversează interiorul lui Marte, aşa cum sunt undele seismice, sau undele provocate de impactul cu meteoriţi. Odată instalat pe sol, instrumentul va fi protejat de vânt cu o cupolă.

Cercetătorii de la NASA au explicat că mica densitate a atmosferei marţiene (1% din cea a atmosferei terestre) modifică percepţia asupra vântului care este înregistrat pe frecvenţe joase. Thomas Pike descrie aceste sunete ca pe un "huruit distant".

"Urechea noastră nu este obişnuită să recunoască acest sunet", a adăugat cercetătorul britanic.

În 1976 sondele americane Viking 1 şi 2 au înregistrat, de asemenea, vântul marţian prin intermediul seismometrelor, însă înregistrările nu sunt de bună calitate şi au surprins nişte frecvenţe pe care urechea umană nu le poate detecta.

Sonda InSight a asolizat pe Marte la 26 noiembrie şi se află în stare bună de funcţionare. Panourile sale solare s-au extins şi alimentează în prezent bateriile sondei.

Cele două aparate foto de la bord au transmis 48 de fotografii ale sondei şi ale mediului din apropierea sa. În următoarele trei luni inginerii NASA vor pune la sol, cu ajutorul unui braţ robotizat al sondei, două instrumente - seismometrul şi un instrument pentru măsurarea temperaturii la câţiva metri adâncime în subsolul marţian

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult