Specia unică descoperită de oamenii de știință în România: "E o ciudăţenie biologică"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este vorba despre Racul Bihorean, care trăieşte în apele de munte ale judeţului. Specialiştii au demarat deja procedurile necesare conservării.
Aceeaşi asociaţie a sprijinit acum câţiva ani salvarea Nufărului Termal.
Racul Bihorean este o specie descoperită în urmă cu mai puţin de un an.
Conf. univ. dr. Lucian Pârvulescu, Universitatea de Vest din Timişoara: "Descoperirea unor specii noi, în general, atrage atenţia cercetătorilor. Cu atât mai mult a unei specii de rac, ştiut fiind faptul că, în Europa, erau, până acum, doar 5 specii."
Crustaceul cu care se mândresc cercetătorii nu stârneşte însă curiozitatea oamenilor de rând. Oamenii locului spun că dau nas în nas cu racii mai tot timpul.
Florin Stoian, păstrăvar: "Sunt două feluri de raci: ceva gălbui spre maronii şi negri. Ajung şi la noi în păstrăvărie câteodată. În partea de jos, de mijloc şi de jos a văii sunt prezenţi aceşti raci. Reporter: Oamenii mai obişnuiau să-i prindă, să-i prăjească? Florin Stoian, păstrăvar: "Da, mai demult, da."
Reporter: "Sunt raci în apele astea? Localnic: Sunt, sunt. Reporter: "Ai pescuit vreodată raci, matale? Localnic: Da, am prins cu mâna, numa te muşcă, dacă n-ai grijă. Că are două foarfece, de alea."
Conf. univ. dr. Lucian Pârvulescu, Universitatea de Vest din Timişoara: "Pe bază de morfologie, ar fi fost imposibil să ne dăm seama că e vorba de o specie diferită. Dar, molecular, lucrurile se văd foarte clar. De acolo n-a mai fost decât un pas spre a declara specia ca fiiind unică şi ca fiind, de fapt, o specie nouă, căreia i-am dat un nume să aparţină României, Bihorului - cu atât mai mult - Racul Bihorean."
Prof. univ. dr. Cristian Panaiotu, Universitatea din Bucureşti: "Acum vreo 17 milioane de ani, în locul Transilvaniei era un golf al unui ocean vechi. Vieţuitoarele care trăiau în comun acum 17 milioane de ani au fost separate. Ei sunt o ciudăţenie biologică, raportat la ceilalţi raci."
Proiectul "Conservarea racului bihorean", cu o durată de 12 luni, este finanţat cu peste 6500 de dolari.
Andrei Acs, Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, CAPDD: "Proiectul acesta prevede, ca finalitate, introducerea acestei specii pe lista speciilor protejate din România."
Specialiştii au început evaluarea exemplarelor din zonă şi au reuşit să prindă până acum peste patru sute de raci din această specie.